In primele noua luni veniturile au crescut cu 11,9% fata de perioada similara a anului trecut, la 196,1 milioane lei.

Totodata, profitul net inregistrat de companie in perioada ianuarie-septembrie, de 2,4 milioane lei, este cu 39% mai mare decat castigul raportat in aceeasi perioada din 2009.

"Piata continua sa fie afectata de scaderea puterii de cumparare a consumatorilor. Mai mult decat atat, materia prima a suferit cresteri importante de pret, ceea ce pune presiune pe profitabilitate. Cu toate acestea, Albalact a facut investitii importante in marketing, mai ales incepand cu al doilea trimestru al anului si va continua sa investeasca, pentru ca investitiile, chiar si in vreme de criza, asigura o dezvoltare in perspectiva. Ca o concluzie, rezultatele de pana acum sunt bune si speram ca pe intreg anul 2010 sa avem cresterea prognozata in conditii de profitabilitate", a declarat Raul Ciurtin, presedintele CA si directorul general al Albalact Alba Iulia.

Citeste si:

In acest an, compania a lansat Raraul ca brand national si a relansat marca Zuzu.

Recent, actionarii Albalact au aprobat fuziunea companiei cu Raraul.

Albalact a devenit societate pe actiuni in 1999, iar zece ani mai tarziu a ajuns intre primii cinci producatori de lactate din Romania. Compania Albalact are peste 500 de angajati si peste 6.000 de actionari si este listata la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti.