InterAgro va inchide, la inceputul anului 2011, combinatele chimice Viromet si NitroPoros, masuri justificate de grup prin pierderile determinate de politicile promovate de autoritati in domeniul gazelor naturale. Aceasta masura reprezinta primul pas din inchiderea, in final, a patru dintre cele sase fabrici din industria chimica ce lucreaza pentru grupul InterAgro.
InterAgro a decis sa inchida definitiv combinatul chimic Viromet din orasul Victoria, la 1 ianuarie, si va opri furnizarea de gaze naturale catre NitroPoros de pe platforma industriala Fagaras, ceea ce echivaleaza cu inchiderea unitatii, se arata intr-un comunicat al grupului, citat de Mediafax.

Vor intra astfel in somaj definitiv 90% dintre angajatii combinatului din Fagaras si 70% dintre cei ai Viromet.

Grupul precizeaza ca a luat aceasta decizie din cauza pierderilor majore determinate de noile politici in domeniul gazelor naturale promovate de autoritati, nominalizand, printre altele, neprelungirea prevederilor Legii 332/2009, prin care consumatorii care indeplineau conditiile si se declarau intreruptibili in situatii de urgenta puteau achizitiona gaze doar din productia interna, la preturi mai mici decat cele din import.

Totodata, InterAgro mentioneaza ca "responsabilii in domeniu" nu au fost de acord ca grupul sa renunte la statutul de consumator intreruptibil.

"Grupul a solicitat renuntarea la acest statut dupa ce nu a mai fost prelungita Legea 332/2009, care asigura, intr-o oarecare masura, acoperirea pierderilor cauzate de intreruperile in furnizarea gazelor, dirijate catre populatie in situatii de urgenta", se mentioneaza in comunicat.

In plus, la 31 decembrie 2010 inceteaza acordarea discount-ului comercial aplicabil tuturor furnizorilor de gaze naturale, potrivit InterAgro.

"Grupul InterAgro a atras atentia asupra problemelor generate de noile politici in domeniul gazelor naturale, in timp ce autoritatile nu au avut nicio reactie sau raspuns. Legea 332/2009 a fost considerata una dintre putinele masuri anticriza luate de Guvern, cu efecte care s-au observat imediat, atat la nivelul economiei, cat si in ceea ce priveste pastrarea locurilor de munca. De asemenea, InterAgro constata lipsa oricarei strategii la nivelul economiei nationale cu referire la agricultura, domeniu prioritar in programul de guvernare, principalul beneficiar al ingrasamintelor chimice", se arata in comunicat.

Grupul sustine ca, in conditiile in care decizia la nivelul Uniunii Europene este de a sprijini productia nationala a statelor membre, este necesara aplicarea imediata a unor politici pentru sustinerea industriei chimice nationale, la fel ca in cazul industriei aluminiului si metalurgice. Acest lucru ar avea ca efect imediat protejarea celor peste 10.000 de locuri de munca din acest sector, situate preponderent in zone monoindustriale.

"Oprirea activitatii in cele doua combinate chimice, de la inceputul anului 2011, reprezinta primul pas din inchiderea, in final, a patru dintre cele sase fabrici din industria chimica ce lucreaza pentru grupul InterAgro", se mai arata in comunicat.

InterAgro este controlat de omul de afaceri Ioan Niculae.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri