"Certificatele de emisii de gaze cu efect de sera au fost acordate Romaniei pentru ca noi am reusit sa reducem aceste emisii in perioada 1990 - 2005 si, in urma acestor reduceri, am primit (acest drept de poluare, n.r.) asa cum au primit si celelalte tari in jurul nostru, cele mai multe foste socialiste", a declarat ministrul Borbely (foto), rezumand astfel, la ceas de bilant, complicatele mecanisme ale Protocolului de la Kyoto, documentul in baza caruia firmele din Romania, dar mai ales statul, au avut in mana un surplus de cateva miliarde de euro, echivalentul catorva procente din PIB.

Tehnic, statului roman i-au revenit, intr-o prima faza, 1,279 de miliarde de "unitati ale cantitatii atribuite", adica de certificate. Un astfel de certificat compenseaza emisia de gaze cu efect de sera echivalent cu o tona de dioxid de carbon. Alocarea pentru Romania a fost stabilita in functie de nivelul de poluare din Romania anului 1989 si reprezinta diferenta intr aceasta valoare si cea obtinuta prin diminuarea ei cu opt la suta, tinta stabilita pentru Romania anului 2012 prin Protocolul de la Kyoto.

De fapt, Romania a primit multe asemenea "certificate" pentru ca din 1989 si pana in 2005 si-a diminuat gradul de poluare cu 45 la suta, dupa moartea colosilor industriali. Prin Protocolul de la Kyoto, am primit dreptul de a polua mult mai mult decat o faceam in 2005, astfel ca am primit certificate cu acest drept de poluare, pe care sa le gestionam cum vrem pana in 2012.

Din numarul total de certificate primite, 300 de milioane i-au revenit statului, cu titlu de "drept suveran", printr-o prevedere a aceluiasi document. Restul s-au impartit firmelor de stat sau private care polueaza, printr-un mecanism si mai complicat, stabilit mai intai la nivelul Uniunii Europene si apoi, in functie de acesta, la nivel national.

Pentru a se putea bucura de avantajele brute care i-au revenit in 2008, statul trebuia sa faca, totusi, cate ceva. In primul rand, un inventar al emisiilor generate de "toate activitatile desfasurate pe teritoriul statului care presupun evacuarea in atmosfera a gazelor cu efect de sera". Realizarea acestui inventar presupune, la randul ei, intocmirea unor studii de specialitate. Lantul continua, intrucat este obligatoriu ca studiile sa aiba la baza niste date adunate din teren de mai multe ministere care gestioneaza activitatile care genereaza emisii de gaze cu efect de sera.

Sarcina nu a putut fi insa dusa la capat de stat. Sau nu in ceea ce priveste toate domeniile de activitate.

Pentru unele zone ale economiei, se pot folosi datele de la Institutul National de Statistica, de exemplu. Pentru altele insa este neaparat necesar sprijinul unor experti din anumite ministere, care sa furnizeze datele in baza carora sa se intocmeasca acele studii.

Ministerele care ar fi putut sa ajute ca statul sa nu ajunga in situatia actuala sunt cele ale Economiei, Transporturilor, Agriculturii, Administratiei si Internelor, care gestioneaza si relatia cu administratiile locale, si Dezvoltarii Regionale, intrucat gestioneaza problematica locuintelor. Principalul vinovat insa este Agentia Nationala de Protectie a Mediului, care, cu sau fara concursul respectivelor ministere, putea, fara dubiu, sa faca mai mult decat a facut pentru ca Romania sa nu primeasca sanctiunea.

O alta problema inainte de realizarea respectivelor studii a fost alinierea legislatiei, prin preluarea in reglementarile romanesti a unor definitii, termeni si criterii pe baza carora se discuta la nivelul Comisiei ONU pentru prevenirea schimbarilor climatice, organism responsabil pentru respectarea mecanismelor Protocolului de la Kyoto.

Alinierea legislatiei romanesti la cea relevanta in acest domeniu a fost ignorata in 2008 si 2009 de autoritatile de la Bucuresti. Actualul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, reclama faptul ca la sosirea in minister nu a gasit "absolut nimic facut" in aceasta privinta. S-a laudat apoi ca a reusit sa termine adaptarea legislatiei in doar cinci luni.

Citeste si:

Ce nu a reusit insa Borbely sa faca a fost sa-si convinga colegii de Cabinet ca miza stufoasei probleme a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera este, de fapt, echivalenta cu cateva procente din PIB-ul Romaniei. Intr-o perioada in care criza economica a fortat Guvernul sa ia masuri extreme, de taiere a salariilor bugetarilor, de diminuare a pensiilor si altele asemenea. Si, in plus, in conditiile unei piete a certificatelor de emisii care este afectata de o grava criza a cererii, fapt care face ca pretul acestor certificate sa scada de la o luna la alta.

Miza era, asadar, sa transforme cat mai repede acele certificate in bani. Ce trebuia sa faca Guvernul de la Bucuresti? Sa modifice legile care sa-i permita sa contracteze realizarea studiilor, sa le prezinte comisiei ONU si apoi sa caute clienti pentru pretioasa marfa.

E greu de spus cine este de vina pentru aceasta situatie. Daca importanta chestiunii ar fi fost inteleasa in primul rand la nivel de Guvern, probabil ca pana acum autoritatile de mediu ar fi avut sprijinul celorlalte institutii ale statului pentru a atrage acesti bani. De-aici pleaca totul, dar nu este de ignorat responsabilitatea ANPM. Lucru confirmat, partial, de ministrul Borbely, care a indicat, punctual, neintelegerile intre predecesorul sau Nicolae Nemirschi si fostul ministru al Economiei Adriean Videanu ca fiind una dintre sursele raului.

In schimb, statul roman nu a reusit sa transforme acele hartii in bani nici macar atunci cand putea. Adica inainte de suspendare. Acum, pentru cel putin sase luni, Romania are complet blocat Registrul national de evidenta a acestor certificate. Statul pierde bani de la luna la luna.

In plus, Conventia ONU care se ocupa de Protocolul de la Kyoto intentioneaza ca, din 2013, odata cu urmatoarea alocare a acestor certificate, sa interzica reportarea lor pentru tranzactionare. Adica Romania risca sa ramana fara absolut niciun ban din aceste certificate de emisii.
Salvarea ar putea veni de la Rusia, cea mai importanta dintre tarile cu care Romania a facut, potrivit lui Borbely, "front comun" in tentativa de a prelungi valabilitatea certificatelor pentru tranzactionare.

"Eu cred ca este foarte important sa va spun ca facem front comun, toate tarile foste socialiste, pentru a putea reporta aceste unitati dupa 2012 sau pentru a primi o compensare dupa 2012, pentru ca aceste tari au facut eforturi, au inchis multe companii care poluau in aceasta perioada, si-atunci nu putem spune sa inchidem pravalia la 31 decembrie 2012, dar asta depinde si de discutiile de la UE", spunea, luni, ministrul Laszlo Borbely.

Pana atunci insa, Romania nu mai poate vinde nimic.

Mai grav este insa ca nici firmele, de stat sau private, care detineau astfel de certificate nu mai au voie sa le tranzactioneze prin registrul romanesc. Unele, mai sprintene, au primit informatii despre iminenta suspendare si s-au inregistrat ca operatori pe alte piete, in special pe cea bulgara, dupa modelul inmatricularii masinilor. Celelalte pot intra intr-o grava problema de cash-flow, aceste certificate fiind deseori folosite ca metode alternative pentru diferite plati sau compensari. Complet nevinovate, de data asta.

Consecinta lipsei de coordonare din institutiile statului nu poate fi cuantificata in bani. Cel putin nu la acest moment. Laszlo Borbely spunea, luni, ca valoarea "la zi" a unui certificat este "undeva la patru-cinci euro". "Nu ar fi elegant sa spun la ce intelegere am ajuns in negocierile preliminare", a spus Borbely, care a refuzat sa estimeze la ce pret ar ajunge certificatele in cel putin sase luni, perioada minima in care Romania va sta cu ele pe tusa.

Cu cat va mai ramane Romania din cele minimum trei miliarde de euro pe care statea in 2008? Se va vedea cel mai tarziu la sfarsitul anului viitor. Pentru toata diferenta intre cat putea obtine la un anumit moment dat si cat va castiga de fapt statul roman din certificatele de emisii a platit un singur om, un anume Nagy Iosif, sef al Agentiei Nationale de Protectie a Mediului. Niciun ministru, niciun premier si nici alti "manageri" ai Romaniei ultimilor ani.