WALL-STREET.RO a incercat sa faca lumina in aceasta privinta si a discutat cu antreprenori si economisti despre ieftinirile mult asteptate, ce ar putea fi determinate de o benzina mai ieftina. Am solicitat, in primul rand, opinia unui economist cu experienta in Statele Unite, economia unde benzina costa de peste doua ori mai putin decat in Romania si unde antreprenorii si familiile privesc cu mare atentie fiecare ieftinire a galonului.

Astfel, economistul Adrian Mitroi considera ca in Romania trebuie sa tinem cont de doua aspecte in ceea ce priveste ieftinirea produselor ca urmare a pretului la titei: lipsa de cultura antreprenoriala si pesimismul antreprenorilor atunci cand isi fac planul de afaceri. Antreprenorii romani au business plan-uri bazate pe barilul de petrol la nivelul de 100 dolari.

"In Romania avem un deficit de cultura economica legat de aceste ajustari de preturi atunci cand costurile de productie scad. Daca am avea o clasa antrprenoriala mai matura, am vedea scaderi ale preturilor atunci cand benzina se ieftineste cu 20%, asa cum se intampla in Statele Unite. Americanii isi fac calcule pe masura ce galonul se ieftineste, atat la nivel de familie, de firma si chiar de natiune. Chiar presedintele Barack Obama a amintit in discursul despre starea natiunii ca gospodariile au ajuns sa faca economii de 3.000 de dolari dupa scaderea pretului titeiului", afirma economistul Adrian Mitroi.

Daca am avea o clasa antreprenoriala mai matura, am vedea scaderi ale preturilor atunci cand benzina se ieftineste cu 20% - Adrian Mitroi, economist

Pe de alta parte, seful patronilor din industria alimentara atrage atentia, cu vehementa, ca este o nebunie sa credem ca scaderea pretului la petrol se va reflecta in ieftiniri la alimente, cu toate ca in ultimele luni benzina si motorina s-au ieftinit cu circa 20%, adica in jur de un leu pe litru in cazul ambelor tipuri de combustibil.

"Este o nebunie cu scaderea pretului la petrol. Producatorii de alimente nu sunt influentati de nici o ajustare a pretului la petrol sau carburanti, pentru ca se reflecta intr-o pondere redusa in pretul final al alimentelor. Costurile pe care producatorii de alimente le au cu combustibilul sunt auxiliare, la 1-5% din pretul final. Asadar, influenta asupra pretului devine neglijabil", a declarat pentru wall-street.ro Sorin Minea, presedinte Romalimenta.

Ce spune un cunoscut antreprenor din IT&C

Iulian Stanciu, directorul general al eMag, a declarat pentru wall-street.ro ca pretul local al combustibilului influenteaza intr-un procent infim preturile produselor de IT&C, dar poate fi o influenta indirecta prin scaderea pretului la produse care folosesc petrol ca materie prima pentru productie sau pentru transport. "Insa, aceasta se propaga in termen de 3-6 luni, perioada cat este drumul produsului de la materie prima pana in depozit, pentru a putea fi oferit clientilor. Chiar si in cazul curierilor, costul combustibilului reprezinta sub 20% din total costuri", afirma Stanciu.

Totodata, in sectorul de IT&C preturile, care echilibreaza cererea si oferta si tin cont de concurenta foarte mare, ar trebui sa se duca in jos cand costurile coboara, insa majoritatea produselor au la baza preturi in dolari, ceea ce inseamna ca aprecierea dolarului in raport cu euro si, implicit in raport cu moneda nationala, imprima o crestere a preturilor pe care clientii de gadget-uri si electrocasnice le vor plati.

Legatura dintre petrol si pretul alimentelor

Injumatatirea preturilor la petrol din ultimele sase luni ridica o serie intrebari cu privire la implicatiile directe sau indirecte asupra preturilor la alimente si cereale, precum si implicit la bunastarea oamenilor saraci. Desi nu exista nici o certitudine in ceea ce priveste previziunile specialistilor, estimarile actuale sugereaza ca preturile la petrol vor ramane scazute si in 2015, dar vor creste usor in 2016. Exista trei factori structurali ai declinului pretului petrolului: cresterea semnificativa a productiei de petrol de sist in Statele Unite, ingrijorarile cu privire la intreruperi ale aprovizionarii cu petrol din Orientul Mijlociu, din cauza conflictelor politice si religioase si, nu in ultimul rand, o schimbare curioasa a politicii OPEC in mentinerea productiei.

Pretul petrolului, la cel mai redus nivel din mai 2009

Pretul petrolului, la cel mai redus nivel din mai 2009

Citeste si:

Impactul difera in functie de gradul de dezvoltare a agriculturii din fiecare tara. Astfel, in cazul sistemelor agricole cu un consum redus de energie din majoritatea tarilor dezvoltate, precum si in regiunile unde produsele alimentare nu sunt transportate pe distante foarte mari influenta scaderii pretului la petrol asupra costului final al bunurilor va fi atenuata. Pe de alta parte, pentru tarile emergente, precum Romania, unde nu exista nici macar sisteme de irigatii adecvate, si pentru marii exportatori de petrol, asa cum este cazul Nigeriei sau Iranului, pretul alimentelor importate ar putea creste, din cauza deprecierii ratelor reale de schimb.

Petrol -54%, benzina -17%. Cat de mult ar trebui sa se teama Romania de furtuna titeiului?

Petrol -54%, benzina -17%. Cat de mult ar trebui sa se teama Romania?

Petrol -54%, benzina -17%. Cat de mult ar trebui sa se teama Romania?

Imbunatatirea productivitatii agricole poate compensa efectele scaderii preturilor la produsele alimentare asupra profiturilor agricole. O scadere importanta a preturilor la materiile prime nu ar fi benefica pentru veniturile agricole, si, in acest caz, ar fi necesare randamente mai mari ale culturilor pentru a ajuta la atenuarea efectului asupra profiturilor agricole.

Pentru tarile exportatoare de petrol care importa o pondere mare a consumului de alimente, precum Venezuela, Yemen, Nigeria sau Azerbaidjan - provocarile vor fi dificile, mai ales daca nu si-au construit rezerve financiare in perioada in care preturile petrolului erau ridicate. Investitiile in cresterea ofertei interne de alimente in 2015 ar putea ajuta la diminuarea importurilor in 2016; ceea ce va reprezenta o "plasa de siguranta" pentru populatia vulnerabila si poate ajuta la conservarea puterii de cumparare. De asemenea, investitiile extensive in agricultura ar putea ajuta la diversificarea exporturilor, pentru a diminua pozitia dominanta detinuta de petrol.

Mentinerea pietelor libere poate ajuta la reducerea escaladarii rapide a preturilor la alimente si cereale din partea marilor exportatori globali. Exista preocupari ale posibilelor scumpiri la exporturile de grau din Rusia, al patrulea cel mai mare exportator al lumii, si pe fondul tensiunilor internationale. Acest lucru ar genera rapid o crestere a preturilor la grau la nivel mondial si a produselor de panificatie, chiar daca pretul petrolului s-a prabusit.