Incepand cu 1 martie, in cazul refuzului agentului economic de a emite si inmana bon fiscal, cumparatorul poate sa nu achite bunul dobandit sau serviciul prestat, avand in vedere ca o tranzactie nefiscalizata nu reprezinta altceva decat o incalcare a legii. Asadar, cumparatorul poate pastra bunul fara sa il mai plateasca in cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal, potrivit Ministerului Finantelor.

"Noi, cei de la ANAT, am solicitat Guvernului si Ministerului Finantelor aceasta masura cu bonul fiscal, acum un an si jumatate, in paralel cu reducerea TVA la toate restaurantele, de la 24% la 9%. Guvernul a rezolvat doar jumatate din problema, cea cu posibilitatea neachitarii in cazul in care clientul nu primeste bon fiscal. Asadar, cerem Guvernului sa gaseasca solutii pentru scaderea TVA la restaurante", a declarat agentiei Mediafax Alin Burcea, vicepresedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).

Guvernul a redus recent TVA la pachetele turistice care includ cazare plus una sau mai multe mese pe zi, decizie care i-a facut pe hotelieri sa promita ca scad tarifele. Burcea crede ca daca TVA s-ar reduce si la restaurante, acestea ar scadea, pe de o parte, preturile, si ar fi mai accesibile pentru clienti, inclusiv pentru turistii romani sau straini, iar pe de alta parte ar avea ca efect diminuarea evaziunii fiscale.

"Astazi, mai ales la terasele si barurile mici din statiuni, evaziunea este estimata la aproximativ 50%. Daca TVA s-ar reduce de la 25% la 9%, nimeni n-ar fi atat de nebun incat sa nu-l plateasca", a explicat oficialul ANAT.

Citeste si:

Acesta spune ca masura prin care clientul are posibilitatea sa nu plateasca nota daca nu primeste bun fiscal va avea efecte pozitive. "Cand 20 de milioane de romani devin inspectori ANAF lucrurile vor merge mai bine", a afirmat Alin Burcea.

Guvernul a avizat la sfarsitul lunii ianuarie introducerea loteriei bonurilor fiscale, cu un sistem de extragere lunara sau ocazionala a bonurilor primite de cumparatori pentru produse/servicii in valoare cuprinsa intre 1-999 lei, si cu posibilitatea ca, din martie, un client sa aiba dreptul sa nu achite produsul selectat sau consumat daca nu a primit bon fiscal de la comerciant.

Pe de alta parte, Asociatia Micilor Comercianti s-a declarat nemultumita de masura prin care clientii pot pleca fara sa plateasca daca nu primesc bon fiscal, cerand Avocatului Poporului sa atace aceasta prevederea la Curtea Constitutionala.

La prima extragere ocazionala a loteriei bonurilor fiscale, care va fi organizata a doua zi de Paste, pe 13 aprilie, vor participa bonurile fiscale emise intre 2 februarie si 28 martie, fondul de premiere alocat fiind de 1 milion de lei, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Finantelor. Fondul de premiere se va majora cu sumele necesare rotunjirii valorii castigului aferent unui bon fiscal.