Grupurile de producatori de legume si fructe vor beneficia, in 2006, de un sprijin total din partea statului de un milion de lei, bani care vor putea fi utilizati pentru amenajarea si chiria sediului, pentru plata chiriei spatiilor de expunere a marfurilor sau pentru cumpararea de utilaje frigorifice si ambalaje, conform unei hotarari adoptate miercuri de guvern. Suma maxima de care poate beneficia un grup de producatori este de 40.000 de lei.

Pentru a beneficia de aceste fonduri, un grup de producatori trebuie sa prezinte un angajament scris prin care se obliga sa valorifice in comun produsele realizate pe o perioada de cinci ani, alaturi de promisiunea scrisa de a nu instraina, tot timp de cinci ani, eventualele mijloace fixe dobandite prin sprijinul acordat de stat.

Sprijinul se adreseaza organizatiilor de producatori nou-infiintate. Organizatiile de producatori recunoscute nu beneficiaza de acest ajutor, intrucat conditiile de recunoastere prevad existenta dotarilor necesare pentru functionarea in cele mai bune conditii a acestor forme de organizare.

Prin aceste fonduri, guvernul isi propune sa stimuleze crearea unor structuri comerciale proprii ale producatorilor, capabile sa le apere si sa le reprezinte interesele si, in acelasi timp, sa permita patrunderea pe piata a produselor acestora.

Un grup de producatori este definit ca o asociatie benevola de producatori de legume si/sau fructe, care realizeaza productie specifica si o valorifica in comun. Legislatia care permite recunoasterea si functionarea grupurilor de producatori a fost adoptata in 2005, iar pasul urmator este finantarea acestora. Banii se acorda prin Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri