Bugetul alocat cercetarii va creste si in 2007, a declarat premierul Tariceanu, dupa participarea la Salonul de Inventica din cadrul TIB 2006, considerand ca deciziile luate pana acum de Guvern in privinta acestui domeniu sunt \"de importanta strategica\".
"Linia pe care Guvernul a adoptat-o este in spiritul strategiei Lisabona, de aceea anul trecut am majorat substantial bugetul alocat cercetarii, cu peste 80%, iar pentru 2007 avem in vedere o crestere importanta", a declarat citat de NewsIn Tariceanu. El a precizat ca Executivul intentioneaza sa mearga pe linia adoptata de tarile foarte dezvoltate, care investesc in cercetare si inovare pentru dinamizarea economiei.

"Avem sansa si suntem si obligati sa sarim etapele. Nu putem parcurge toate etapele societatii industriale, pentru ca Romania a acumulat enorm de multe intarzieri in perioada comunista, tehnologiile au luat-o inainte si, din pacate, si dupa 1990 s-au facut prea putine lucruri in acest domeniu", a declarat premierul.

In opinia sefului Executivului, inventiile prezentate in cadrul Salonului de Inventica din cadrul TIB 2006 sunt dovada faptului ca domeniul cercetari a inceput din nou sa se miste dupa o perioada de stagnare sau chiar de descrestere. El a facut referire la realizarea inventiilor in parteneriat public-privat si posibilitatea ca acestea sa fie valorificate prin aplicarea in economie. "E un lucu care ma bucura foarte mult si care ma face sa cred ca aceste decizii de importanta strategica pentru viitorul Romaniei, pe care le-am luat, vor fi urmate si in viitor", a spus Tariceanu.

Premierul a fost insotit in timpul vizitarii standurilor unde erau expuse inventiile de presedintele Autoritatii Nationale pentru Cercetare stiintifica (ANCS) din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii, Anton Anton, numit de premier in aceasta functie la inceputul saptamanii. Potrivit lui Anton, suma prevazuta in proiectul de buget pentru 2007 reprezinta 0,56% din PIB. Prin comparatie, suma alocata cercetarii in 2006 a reprezentat 0,38% din PIB, depasind cu mult procentul alocat acestui domeniu in perioada 1990- 2004 (0,2% din PIB).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri