Chiar daca nimeni nu pierde, nimeni nu castiga, dupa cum stipula guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, cetatenii vor avea de pierdut... timpul. Reaparitia in circulatie a monedelor va mari semnificativ minutele de tranzactie. Au rams mai putin de trei luni pana la aparitia banilor noi pe piata. Chiar daca a fost pusa la punct prin legislatie si indicatii ale BNR, denominarea va crea totusi anumite conflicte, iar trecerea in totalitate la leul nou nu va fi complet lipsita de riscuri.

Primul impact al noii emisiuni de moneda va fi curiozitatea. O data cu ea, va aparea si primul risc: cel al falsificarii noilor bancnote. Al doilea impact va fi generat de circulatia in paralel a banilor noi cu cei vechi. Oamenii vor depune si vor retrage sau vor plati si vor incasa numerar, la banca, la magazin si in multe alte locuri, cu monede si bancnote din doua emisiuni diferite, chiar daca de aceeasi valoare. Din aceasta cauza, in tranzactionarea si gestionarea banilor, timpul de procesare se va dubla, fapt care va genera cozi mult mai mari decat in prezent la ghiseele bancilor, la casieriile magazinelor, la centrele de plata a utilitatilor. „Durata de servire a unui client, pentru plata unei facturi, de exemplu, va creste cu peste 70%, fata de timpul alocat astazi unei operatiuni similare“, apreciaza Dan Tone, director general Eutron (firma specializata in solutii pentru procesarea numerarului). Al treilea impact va fi cresterea masei de moneda metalica. Monedele vor avea parte de respect, iar „spaga“ de la casierie va fi pe cale de disparitie.

Maruntisul va avea o pondere importanta in tranzactiile cu numerar, si toti agentii economici va trebui sa-si adapteze metodele de incasare si gestionare a maruntisului in timp record. Bancile comerciale va trebui sa reinvete sa lucreze cu metalul, chiar daca acum refuza sa lucreze cu monede. In acest sens, relatiile dintre banci si marii retaileri va trebui sa se cimenteze si sa se asigure cantitatea zilnica necesara de metal. Solutii pentru rezolvarea acestor probleme exista, dar problematica lor nu a fost atacata decat superficial.

Singurii care au inceput deja sa lucreze la rezolvarea acestor „conflicte“ viitoare sunt posesorii de automate pentru depunerea de numerar (office-urile ING care au inceput deja procedura de adaptare a masinilor la leul greu). Pentru a preintampina cozile de la ghiseu, bancile va trebui sa recurga, in timp, la outsoursing pe partea de procesare a numerarului. Va trebui sa fie facute investitii in masini de numarat monede, automate pentru schimbare bancnota/moneda, automate pentru incasarea in numerar a platilor (de la utilitati, la rate de credit sau depuneri de numerar). Pentru preintampinarea formarii unor cozi interminabile, pentru evitarea neclaritatilor legate de plata in lei noi si rest in lei vechi sau invers, bancile va trebui, practic, sa-si externalizeze mare parte din activitatea de front-office. Prin crearea acestor necesitati, denominarea va genera, mai devreme sau mai tarziu, un proces tehnologic al bancilor si o apropiere incontestabila de conditiile de procesare a numerarului din Vest.