Paul Miclaus, vicepresedintele Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), a fost trimis in judecata, in 8 septembrie, dupa ce a fost acuzat, la inceputul acestui an in dosarul Rompetrol de favorizare a infractorului si de aderare la un grup infractional organizat.

Pe 8 februarie 2006, procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, anunta ca doi membri ai CNVM, Victor Eros si Paul-Gabriel Miclaus, vor fi pusi sub urmarire penala pentru savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului in dosarul Rompetrol.

In 14 februarie 2006, Paul Miclaus a fost instiintat ca a fost pus sub invinuire pentru favorizarea infractorului si aderarea la un grup infractional organizat de cei din conducerea Rompetrol, Dinu Patriciu, Philip Stephenson, Colin Hart si mai multi brokeri pentru a manipula piata bursiera.

Acuzatiile formulate la capitolul Piata de capital al dosarului se refera la vanzarea (pe seama societatii Rompetrol) de actiuni despre care avea cunostinta ca sunt vadit inferioare valorilor efective, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos in paguba societatii, manipularea pietei de capital, spalare de bani si la constituirea unui grup infractional organizat.

Procurorii au sustinut ca la gruparea infractionala constituita ar mai fi aderat Alexandru Nicolcioiu si Cristina Volintiru, precum si persoane cu functii de decizie in administratie, printre care Petrica Grama, din Ministerul Finantelor si Paul Miclaus, vicepresedinte al CNVM.

Miclaus declara, conform NewsIn, imediat dupa ce a fost pus sub invinuire, ca procurorii il acuza ca, prin pozitia sa, ar fi tergiversat aflarea adevarului in cazul respectiv, deoarece, fiind la CNVM inca din 2000, pe pozitia rezultata din negocierile parlamentare ale PNL, ar fi avut legaturi cu invinuitul Patriciu. El sustinea insa ca acuzatiile care i se aduc sunt complet nefondate, fara nici un fel de temei legal sau faptic.

Dupa numai cateva zile, in 22 februarie 2006, presedintele Comisiei senatoriale de buget - finante, liberalul Varujan Vosganian, declara, referindu-se la piata de capital, ca in aprilie 2004 nu a fost inregistrata o manipulare a acesteia. Potrivit lui Vosganian, aceasta ar fi fost concluzia la care s-a ajuns dupa audierea membrilor CNVM de catre senatorii Comisiei, care au dorit sa afle daca in aprilie 2004, cand a fost listata la Bursa compania Rompetrol si s-a inregistrat tranzactionarea unui volum mare de actiuni, a fost sau nu vorba de o manipulare a pietei.

Referitor la a doua infractiune de care era acuzat, de formare a unui grup infractional, Miclaus a sustinut ca ar fi aflat de la procurori ca "s-a format un grup infractional" la care ar fi aderat si el. Miclaus s-a aparat spunand ca prima informare in legatura cu tranzactiile bursiere cu actiuni Rompetrol a fost trimisa de reprezentantii CNVM, inca din 22 iunie 2004, la Parchetul National Anticoruptie (PNA) si Oficiul pentru Combaterea Spalarii Banilor (OCSB).

Pe 27 iulie 2006, Paul Milcaus a fost citat de procurorii DIICOT pentru a i se aduce la cunostinta ca s-a incheiat ancheta in dosarul Rompetrol. La iesirea de la intalnirea cu procurorii, Miclaus a precizat ca, incepand cu 2 august 2006, dosarul urma sa fie pus la dispozitia inculpatilor. De asemenea, a fost stabilita o agenda care prevedea intalniri cu procurorii, pana pe 8 septembrie, data trimiterii in instanta a dosarului Rompetrol. Paul Miclaus a mai fost audiat, ulterior, de procurori in 9 si 14 august 2006.

Vicepresedintele CNVM s-a prezentat, pe 30 august 2006, pentru ultima data la DIICOT, unde a semnat procesul-verbal privind incheierea procedurilor de ancheta si finalizarea rechizitoriului. Dupa ce a studiat timp de doua saptamani doar volumele care-l interesau direct din cele 58 ale dosarului Rompetrol in care a fost cercetat, Paul Miclaus a refuzat sa mai ceara alte probe in favoarea sa.

Procurorii DIICOT au finalizat urmarirea penala si au dispus, pe 8 septembrie 2006, trimiterea in judecata a lui Dinu Patriciu si a altor 11 persoane, printre care si Paul Miclaus, acuzate in acele capitole din Rompetrol care privesc manipularea pietei de capital si creanta Libia. Paul Miclaus a fost trimis in judecata pentru favorizarea infractorului si aderarea la un grup infractional organizat.

"Decizia de trimitere in judecata a presedintelui si vicepresedintelui, in dosarul Rompetrol, afecteaza imaginea institutiei", declara, pe 11 septembrie, pe postul The Money Channel, vicepresedintele CNVM Paul Miclaus. Miclaus a mai spus ca imaginea CNVM a fost afectata dupa inculparea presedintelui si a vicepresedintelui institutiei in dosarul Rompetrol. "Procurorii din Romania, in loc sa apere institutiile statului, saboteaza functionarea acestora", a mai spus Paul Miclaus.

intrebat de jurnalisti daca el considera ca dosarul Rompetrol este un dosar politic, vicepresedintele CNVM a spus, la The Money Channel, ca nu poate crede acest lucru, insa considera ca se exagereaza. "Tot ce vad eu duce catre sabotarea pietei de capital", a mai concluzionat Paul Miclaus.

Primul termen din procesul Rompetrol trebuia sa aiba aiba loc in data de 2 octombrie 2006, la Sectia I Penala a Tribunalului Bucuresti. Tribunalul Bucuresti a decis, la 2 octombrie, sa amane pentru data de 1 noiembrie 2006 judecarea dosarului Rompetrol, dupa ce mai multi inculpati au depus la instanta cereri prin care au solicitat sa li se acorde timp in vederea angajarii unor avocati care sa-i reprezinte la proces.

Pe 2 octombrie, la primul termen al procesului Rompetrol, din cei 12 inculpati trimisi in judecata au fost prezenti doar omul de afaceri Dinu Patriciu, Gabriela Anghelache - presedintele CNVM, Paul Miclaus - vicepresedinte CNVM, Victor Eros - membru CNVM, Elena Albu - sefa Corpului de control din CNVM, si Alexandru Bucsa - vicepresedintele The Rompetrol Group Olanda.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri