El a mai spus ca prognoza de sapte miliarde de euro este optimista intrucat ultimul trimestru al anului este mai bun pentru investitiile straine. "Profitul repatriat al investitiilor straine din Romania s-a dublat de la un an la altul, ceea ce demonstreaza increderea investitorilor straini in capacitatea pietei romanesti", a spus ministrul. Acesta a mai aratat ca, potrivit Comisiei Nationale de Prognoza, septembrie a fost prima luna in care a fost redusa dinamica de crestere a deficitului comercial.

"Sper ca vom avea un deficit comercial controlabil, a carui valoare va avea o singura cifra", a explicat ministrul.

Potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS) deficitul comercial a crescut in primele noua luni la 15 miliarde euro, cu 5,5 miliarde euro mai mult fata de perioada similara a anului trecut, pe fondul cresterii cu 27% a importurilor si cu 11,7% a exporturilor.