Volumul investitiilor straine directe din primele noua luni din acest an a fost usor peste nivelul celor din acelasi interval din 2006. Astfel, in intervalul ianuarie-septembrie din anul trecut, investitiile straine directe insumasera 4,9 miliarde euro, insa acopereau 72,5% din deficitul de cont curent pana la acel moment.

Gradul de acoperire al deficitului contului curent prin investitii straine directe a crescut usor in septembrie pana la 42,5%, de la 40% in primele opt luni ale anului. Investitiile straine directe ajunsesera la peste 4 miliarde euro in primele opt luni ale anului 2007.

Creditele intragrup au reprezentat jumatate din investitiile straine directe in perioada ianuarie-septembrie, iar participatiile la capital si profitul reinvestit cealalta jumatate, potrivit BNR.

Deficitul de cont curent s-a adancit, in primele noua luni ale acestui an, cu 76,5% fata de acelasi interval din 2006, pana la 11,8 miliarde euro, dupa ce a crescut de peste doua ori in prima jumatate a anului, alimentat de dezechilibrul comercial in continua agravare.