Avem doua categorii de credite, unul cu dobanda din-tr-o singura cifra - ZERO -, altul cu rate de 13-18%. Pe care-l alegem? Evident, pe primul! De aceeasi parere este si Banca Mondiala: „Multe companii romanesti se bazeaza pe neplata obligatiilor pentru a-si finanta activitatea, si nu pe credit bancar”. Dar problema se poate prezenta si din alta perspectiva. Sa zicem ca cineva are o frizerie unde nimeni nu verifica daca tunde 20 sau 30 de clienti pe zi. Ce face? Trece pe raboj 20 sau 30? Scrie in acte ca a tuns 10, si la anul, cu banii “economisiti”, isi deschide o gogoserie, fara sa mai aiba nevoie de credit de la banca. Frizeria si gogoseria din enuntul nostru pot fi inlocuite lejer cu ferma piscicola si exploatatia forestiera. Cu mentiunea ca in aceste cazuri e nevoie si de protectie politica.
Iata un exemplu care demonstreaza de ce intermedierea financiara din Romania se gaseste la jumatate din media noilor membre UE, adica la numai 17,5% din PIB. Iar daca ne uitam prin curtile vecinilor, observam ca suntem ultimii in Noua Europa. In spatele ungurilor (45,7% din PIB), bulgarilor (36,7%), cehilor (32,3%) si slovacilor (29,9%), al lituanienilor (29,1%) si polonezilor (28,7%). Pai atunci, daca nivelul creditului raportat la PIB e atat de mic, incat e nevoie de lupa sa-l vedem clar, ce facem, ii mai si dam in cap?!
La ultima sa vizita in Romania, FMI a gasit creditul expansiv, chiar zburdalnic, mai ales cel in valuta. Si atunci BNR n-a stat prea mult pe ganduri, a marit partea de euro si dolari imobilizata de la bancile comerciale in conturile bancii centrale (cuantumul rezervelor minime obligatorii in devize). A redus insa rata rezervelor obligatorii la lei (de la 18 la 16%), dar asta fara sa uite sa inaspreasca conditiile in care se pot imprumuta persoanele fizice.

N-aveti bretele? Strangeti cureaua!

Si dupa majorarea bazei de cuprindere a rezervelor in valuta, Banca Nationala se pregateste sa le mareasca si rata, ba, pe langa normele pentru imprumuturile populatiei, urmeaza reglementarea activitatii societatilor de credit nebancare. Masurile ar trebui sa duca la temperarea presiunilor inflationiste si la calmarea cresterii deficitului de cont curent.
Prin urmare, la sugestiile FMI si pe seama deciziilor BNR si ale guvernului - respectiv pe fondul unei politici in care salariile si substituentii de venituri (creditele) se tin sub control - importurile ar trebui sa nu scape din frau. Din pacate, daca ne uitam la intermedierea financiara (creditul neguvernamental raportat la PIB), observam ca suntem ultimii in Noua Europa. In spatele ungurilor (45,7% din PIB), bulgarilor (36,7%), cehilor (32,3%) si slovacilor (29,9%), al lituanienilor (29,1%) si polonezilor (28,7%). Pai atunci, daca nivelul creditului raportat la PIB e atat de mic, incat e nevoie de lupa sa-l vedem clar, ce facem, ii mai si dam in cap?!

Pe de alta parte, desi avem cea mai redusa intermediere din regiune, in alte locuri suntem campioni. Arieratele reprezinta o treime din PIB, economia subterana - un sfert (fata de 22% din PIB in Slovacia, 16% in Ungaria, 13% in Polonia, 9% in Cehia, 2-8% in vechea Uniune Europeana), ba, daca langa aceasta din urma se adauga gospodariile taranesti, ca tot economie fara acte se cheama, se ajunge la un total senzational, de doua treimi din PIB. Toate aceste zone se finanteaza din taxe neplatite, din facturi la utilitati neachitate, din lemne luate la miez de noapte din padurea statului. In locul bancilor comerciale, de intermediere se ocupa banci de facto: Termoelectrica, Romgaz, RADET, Romsilva etc.

Argumentul autoritatii

Si nu c-am pune noi fata in fata, tendentios, arieratele mari cu intermedierea financiara redusa, ci o zice ditamai Banca Mondiala, in memorandumul de tara de anul trecut: „Explicatia nivelului foarte scazut al intermedierii financiare din Romania comparativ cu alte tari din Europa Centrala si de Est sta in nivelul mare al arieratelor, estimat la 36% din PIB, in conditiile in care creditul pentru companii nu reprezinta mai mult de 8% din PIB“. Si stiti de unde isi trag seva multele companii romanesti, care „se bazeaza pe neplata obligatiilor pentru a-si finanta activitatea, si nu pe creditul bancar“? „Principala sursa a deficitelor cvasifiscale mari si persistente o reprezinta sectorul energetic“, precizeaza documentul. Quod erat demonstrandum!

In vremea aceasta, „prostimii“ nu-i ramane decat sa se planga ca 54% din venitul familial se duce pe cheltuieli de stricta necesitate. Asta fara a mai pune la socoteala taxele, intretinerea, curentul. Inclusiv cu ele, nota de plata urca la 90%. Din acest motiv, la noi in Romania, cand nu se incaseaza banii de la rau-platnici se maresc tarifele la cei care au obiceiul sa plateasca, pentru ca suma viciilor sa fie constanta. Asa vom ajunge ca, in loc de carne, lapte si cartofi sa ungem pe paine kilowati si gigacalorii.

Tinta gresita

Asadar, avem pe de o parte o zona gri cat vezi cu ochii, care se finanteaza prin neplata obligatiilor, si pe de alta parte una infima, care se imprumuta de la banca. Pe care o ajustam? Pai, daca in locul unui jeep achizitionat cu bani datorati statului se taie din bunurile de folosinta indelungata ale populatiei sarmane, cu cate masini de spalat mai putin trebuie sa cumpere oamenii ca sa acopere valoarea unui automobil de teren?! Asta arata ca problema e atacata din nou prin ocolire. Vom explica acest lucru in continuare.

In economiile sanatoase, acolo unde legea o face piata, nu regulile guvernamentale, se vede cum, in vremuri de dezinflatie, se reduc si marjele de profit. Pe masura ce firmele produc mai multe marfuri vandabile, care inlocuiesc mai multe importuri, preturile nu mai au de ce sa creasca fiindca profitul sporeste din dever. La randul lor, bancile,cand observa la clientii lor cifre de afaceri mai mari, preturi mai mici si salarii majorate, micsoreaza marja dintre dobanzile la credite si cele de la depozite. La fel se intampla si in Romania? Nu. Desi economia infloreste si inflatia se ofileste, distanta dintre dobanzi nu se reduce nici natural, nici suficient. Scade totusi, fiindca asupra ei preseaza imboldurile politicienilor sau supralichiditatea lasata in piata de banca centrala. Dar inflatia se micsoreaza indiferent cum se simt intreprinderile, pentru ca bancile si populatia sunt conditionate sa-si plaseze banii la dobanzi care se reduc nu in functie de „foaia de sanatate“ a economiei, ci de un nivel prestabilit al preturilor.

Ban la ban, paduche la paduche

Citeste si:

Din pacate insa, ratarile se razbuna. Nicaieri in lume locul banilor nu poate fi tinut decat de bani. Adica, daca o multime de companii romanesti merg inainte din datorii la utilitati, din taxe neplatite, din credite neachitate si din subventii, din debite care in multe cazuri depasesc valoarea activelor, rezulta un bilant national umflat artificial.

Si atunci cand auziti ca se vehiculeaza termenul de „reforma structurala“ trebuie sa stiti ca el nu inseamna altceva decat aducerea adevarului in bilantul tarii. In locurile unde e posibil ca valoarea activelor sa acopere datoriile, e recomandata vanzarea lor - se numeste privatizare. In rest, trebuie sa nu se mai inchida ochii si sa nu se mai deschida punga - se cheama faliment, care induce somaj. O dezvoltare pe seama creditului (bancar) e nenaturala cata vreme exista deja alte credite (arierate) care servesc pentru a compensa deficientele structurale.
Iar totul se reduce la o problema de contabilitate, care isi gaseste rezolvarea in investitiile strainilor, fiindca cineva trebuie sa puna la loc banii care au disparut. Fireste ca se poate si fara straini, dar aduce vreun roman inapoi banii mutati cu valiza in Cayman sau Monaco?!

Poleiala cu aur fals

Din nefericire, in 2004, cand Romania s-a laudat cu un Produs Intern Brut de aproape 60 de miliarde de euro, daca s-ar fi scazut datoriile la buget, la furnizorii de utilitati si la partenerii de afaceri, daca bilantul national ar fi fost lipsit de ceea ce s-a luat din viitor pentru subventionarea unui prezent prea putin productiv, s-ar fi vazut ca Romania nu e decat pe jumatate ceea ce vrea sa para. Acum, in 2005, se pune aceeasi problema. Se poate aduce adevarul in bilantul umflat al tarii, daca se recunoaste insolventa la companiile unde datoriile au depasit de mult nivelul activelor. Numai ca din falimente si somaj nimeni n-a putut scoate crestere economica.

Bineinteles ca in economia romaneasca nu exista doar companii care traiesc din datorii. Dar stiti de ce firmele care isi desfasoara activitatea in conditii de concurenta, legalitate, eficienta si relatii capitaliste nu pot functiona la intreaga capacitate? Fiindca bolnavii cronici ai economiei ii molipsesc pe cei sanatosi cu datorii neplatite (arierate), determinandu-i sa se imprumute la dobanzi inalte pentru a nu ramane fara lichiditati. In ciuda faptului ca guvernul actual a incearcat sa ia din carca entitatilor viabile povara fiscala suplimentara, acesta reprezinta numai jumatate de tratament. Cura completa consta in falimentul intreprinderilor la care datoriile au depasit de mult nivelul activelor.

Sportul national...

Concluzia e trista. Nivelul redus al intermedierii financiare din Romania arata mai multe decat s-ar putea crede la prima vedere. Avem cea mai slaba intermediere din Noua Europa fiindca avem cele mai mari arierate, cea mai consistenta economie subterana si cea mai intinsa zona de autoconsum. Cineva spunea ca nu se poate compara o tara medie cu „liliputanii“ nou-intrati in UE, pentru ca iata cum PIB-ul Romaniei e tot atat de mare cat avutiile nationale ale tarilor baltice si Sloveniei. Nici o problema, nu e nevoie sa ne raportam la acestea, ci la o tara cat a noastra si Bulgaria luate la un loc. Intermedierea financiara din Polonia e cu doua treimi mai mare ca a noastra, iar economia subterana e jumatate. PIB-ul pe polonez, desi mai mic decat cel pe cap de roman inainte de 1990, este acum cu 50% mai mare. Deh, la ei somajul in ultimii ani n-a fost mai mic de 18-20%.

Oricum ar fi, ramane de neinteles cum o tara ca Romania, despre care enciclopediile consemneaza date impresionante: 240.000 de kilometri patrati (locul 12 in Europa), aproape 22 de milioane de locuitori (locul 9), potential agricol si forestier insemnat, resursele minerale cele mai felurite, iesire la cai de navigatie, grad de alfabetizare peste 90%, ajunge sa aiba un PIB care sa o plaseze dincolo de locul 20 pe continent. Cu o treime sub avutia nationala a Ungariei, un stat cu mai putin de jumatate din populatia, suprafata si resursele naturale ale Romaniei.

Asta inseamna ca sportul nostru national a devenit furatul caciulii, iar performerii sunt la varf. La baza, talentele se calesc in competitiile de masa, sub motto-ul „Cine poate, oase roade“. Campioni la smecherie, n-avem cum sa urcam in clasamentele avutiei nationale pe locul 9-12, unde ar trebui sa fim dupa categoria de greutate.

Suntem depasiti de ceilalti central si est-europeni fiindca politicienii au fost tot timpul depasiti de situatie. Exemplele de sus incurajeaza. Disciplina precara favorizeaza. Iar lipsa alternativelor ii obliga pe romani sa alimenteze cu bani negri zona gri a economiei pline de datorii, dar lipsite de credite.