"Stabilitatea vine si ca urmare a Politicii Agricole Comune. Daca venim si noi cu cofinantarea din bugetul national se va crea o incredere atat din partea agricultorilor, cat si din cea a bancherilor", a adaugat ministrul Agriculturii.

Banca Comerciala Carpatica (BCC) anunta la inceputul lunii noiembrie ca va aloca 144 milioane lei (39,1 milioane euro) sub forma de imprumuturi pentru fermieri, atat pentru investitii in agricultura, industria alimentara, silvicultura, piscicultura, cat si pentru activitati non-agricole pe termen scurt, mediu si lung, anunta NewsIn.

Banca va acorda credite pentru producatorii agricoli individuali inregistrati in Registrul exploatatiilor agricole, asociatiile agricole familiale, asociatiile de producatori agricoli, grupurile de producatori si cooperative agricole, societatile agricole private, respectiv asociatiile agricole cu personalitate juridica, societatile comerciale cu capital privat, precum si pentru persoanele fizice autorizate.

BCC a precizat ca beneficiarii de credite pentru investitii in agricultura, industrie alimentara, silvicultura, piscicultura, precum si in alte activitati non-agricole care pot primi imprumuturile pentru maximum 10 ani, trebuie sa infiinteze sau sa dezvolte activitati de exploatare agricola sau piscicola, precum si de procesare, conservare, depozitare si valorificare a produselor.