Comenzile noi din industrie s-au redus in martie cu 15,6% fata de aceeasi luna din 2008, marcand a patra luna consecutiva de scadere, insa ritmul s-a stabilizat sub 16%.


De la primul impact major al crizei asupra comenzilor noi din industrie, acestea s-au redus, in ritm anual, cu 9% in decembrie, cu 34,5% in ianuarie si cu 15,9% in februarie. Ultima luna de crestere fata de intervalul similar din anul precedent a fost noiembrie 2008, cand comenzile noi din industrie au avansat cu 2,7%, spune NewsIn.

In martie, comenzile noi din industria bunurilor de folosinta indelungata au cazut cu 38,3%, iar cele din industria bunurilor intermediare, cu 32,9%. O scadere mai moderata a fost inregistrata la comenzile pentru bunurile de uz curent (-9,9%).

In schimb, comenzile din industria bunurilor de capital au crescut cu 3,5%.

Fata de februarie, comenzile noi din industrie au avansat cu 4,1%, pe fondul cresterilor inregistrate de comenzile noi in toate domeniile de activitate. Industria bunurilor de uz curent a avut un ritm lunar de crestere a comenzilor noi de 8,6%, cea a bunurilor intermediare, de 5,8%, a bunurilor de folosinta indelungata, de 4,9%, iar comenzile de pe segmentul bunurilor de capital au sporit cu 1,5%.

In primele trei luni din acest an, comenzile noi din industrie au scazut pe ansamblu cu 22,7%, ca urmare a prabusirii comenzilor de bunuri intermediare (-43,8%) fata de perioada ianuarie-martie 2008. Alte scaderi importante au avut loc, in primul trimestru, in industria bunurilor de folosinta indelungata (-32,3%) si industria bunurilor de uz curent (-9,9%).

In schimb, comenzile din industria bunurilor de capital au crescut cu 2,3%.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri