"La ora 20.00 avem o intalnire politica a coalitiei cu reprezentantii CE si ai FMI", spunea Boc ieri seara.

O misiune a Fondului Monetar International, condusa de Jeffrey Franks, se afla incepand de miercuri in Romania in scopul evaluarii modului in care tara noastra a indeplinit angajamentele asumate prin acordul de imprumut semnat in luna martie.

Concluziile vor fi prezentate la finalul misiunii, ce se va derula pana in 10 august. Board-ul FMI va decide daca angajamentele asumate au fost indeplinite de autoritatile romane, conditie de care depinde acordarea celei de-a doua transe a imprumutului, de circa 1,9 miliarde euro.

La finalul sedintei de guvern, reprezentantii Guvernului au anuntat mai multe decizii importante, luate chiar inainte de prima intalnire cu misiunea FMI.

A doua etapa de reducere a taxelor si tarifelor


Executivul a aprobat un memorandum privind o noua reducere a taxelor si tarifelor parafiscale, care ar putea avea loc la finalul lunii septembrie, a declarat miercuri ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea.

"Pana pe 7 august se va infiinta din nou grupul interministerial, care va proceda ca in prima etapa, la analiza si evaluarea celorlalte taxe si tarife care sunt in coordonarea diferitelor ministere. Elaborarea actelor normative va trebui sa inceapa pe 15 septembrie 2009 si initierea acestora de aprobare in guvern, in 30 septembrie. Dorim ca la finele lunii septembrie sa avem o a doua etapa", a spus Pogea, potrivit NewsIn.

El a precizat ca prima etapa s-a finalizat in 17 iunie si a cuprins reducerea a 191 de taxe si tarife, prin comasare sau anulare, astfel ca au ramas circa 300 de taxe de analizat.

"Pana la finele anului vrem sa reducem substantial numarul acestor taxe si tarife, multe dintre ele nefacand decat sa puna contribualul pe drumuri, costurile de administrare fiind mai ridicate decat veniturile pe care le obtinem la stat", a adaugat ministrul finantelor.

Legea bugetului pentru anul 2010, pana la 1 septembrie

Guvernul va lua in discutie proiectul Legii bugetului pentru anul 2010 pana la 1 septembrie, urmand ca acesta sa fie trimis Parlamentului spre dezbatere in luna octombrie, a anuntat Emil Boc.

"Am decis ca pana la 1 septembrie sa avem prima forma a bugetului de stat pe anul 2010 prezentat in Guvern in prima lectura, astfel incat in luna octombrie sa poata fi inaintat spre dezbatere Parlamentului", a anuntat Boc.

Potrivit Legii finantelor publice, proiectul Legii bugetului pentru anul urmator trebuie depus in Parlament pana in data de 15 octombrie.

Guvernul va stabili, pana la 15 septembrie, standarde de cost pentru primarii - respectiv sumele pe care statul le considera optime pentru functionarea acestora, in functie de dimensiunea unitatii administrative - a anuntat premierul Emil Boc la finalul sedintei de miercuri a Executivului.

"Pe componenta descentralizarii am decis astazi ca, pana in 15 septembrie, ministerele Finantelor, Internelor, Muncii si Justitiei sa pregateasca standardele de cost pentru administratia publica. Daca exista unele reduceri ale cheltuielilor cu personalul la nivel central, nu acelasi lucru s-a intamplat in tara, la foarte multe structuri administrative", a declarat Boc. El a precizat ca, in structurile metionate, "criza inca nu a atins".

Potrivit premierului, standardele de cost vor fi stabilite raportat la dimensiunea unitatii administrative. "O primarie pana la 1.000 de locuitori: ce personal obligatoriu trebuie sa aiba si pe care statul se obliga sa-l plateasca. Daca tu vrei sa iti mai angajezi in plus - am vazut azi ca cineva si-a angajat soacra - iti angajezi pe banii tai, sau daca ai resurse suplimentare, dar nu pe banii publici!". Alte standarde se vor referi la primariile cu pana la 10.000, 20.000, 50.000, 100.000 si 300.000 de locuitori, a precizat Boc.

Majorarea pragului deficitului bugetar pe intregul an 2009 convenit cu FMI

Deficitul bugetar al Romaniei a fost de 14,35 miliarde lei in semestrul I, adica 2,7% din PIB, sub pragul convenit cu FMI, dar guvernul vrea sa ceara Fondului majorarea deficitului bugetar cel putin egal cu scaderea veniturilor din economie, a spus ministrul de finante, Gheorghe Pogea.

"Semestrul I s-a incheiat cu un deficit (bugetar n.r.) de 2,7% din produsul intern brut (PIB), respectiv 14,35 de miliarde (lei n.r.), iar tinta de deficit a fost 14,5 miliarde (lei n.r.)", a spus Pogea la finalul sedintei de guvern.

El a adaugat ca "nivelul veniturilor pe semestrul I a fost mai scazut cu 5,1 (% n.r.) fata de aceeasi perioada a anului trecut si reflecta efectele crizei financiare si economice asupra capitalului privat in mod special".

Totodata, ministrul finantelor a spus ca va negocia cu Fondul Monetar International (FMI) un deficit bugetar cel putin egal cu scaderea veniturilor din economie.

"Dorim sa avansam ideea majorarii deficitului (bugetar n.r.) cel putin egal cu scaderea veniturilor din economie datorita crizei. Este unul dintre obiectivele noastre si totodata sa asiguram resursele pentru efectuarea programului de investitii asa cum este stabilit astazi prin buget, aproape 9 miliarde euro", a precizat Pogea.