"Continuarea acestui program, in conditiile in care activitatea pietei creditului s-a reluat (si chiar se apropie de o evolutie care ar putea pune probleme din punct de vedere al stabilitatii financiare), ridica probleme privind eficienta efortului bugetar. Mai mult, poate produce distorsiuni in mecanismul de piata, bancile nefiind impulsionate in dezvoltarea de produse de creditare ipotecara cu risc redus in conditiile existentei acestui program care asigura un cost semnificativ mai mic datorita garantiei de 50% oferite de catre stat", reiese dintr-un studiu coordonat de economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Valentin Lazea.

In document se mentioneaza ca persoanele cu venituri rduse au accesat Programul intr-o masura similara cu ipotecarele clasice.

“Singurul aspect social pe care acest program il asigura este un acces mai mare al persoanelor tinere la achizitionarea unei locuinte, ponderea debitorilor cu varste de pana in 35 de ani fiind mai mare in acest caz", se subliniaza in studiu.