Guvernul va negocia cu reprezentantii FMI majorarea deficitului bugetar, chiar si la 7% din PIB, a spus miercuri ministrul de finante, Gheorghe Pogea, si a adaugat ca are "ferma convingere ca o vor accepta", cu conditia ca executivul sa ia masuri care sa asigure echilibrul bugetar.
"Vom negocia in perioada urmatoare cu reprezentantii Comisiei Europene (CE) si ai Fondului Monetar International (FMI) masuri care trebuie sa asigure echilibrul bugetar. Recesiunea economica mondiala si reflexia a ceea ce se intampla in jurul nostru in regiune conduce la contratie economica care poate duce la 8-8,5% (in 2009 n.r.), iar efectul primului impact este scaderea veniturilor publice. Ca atare, vom discuta despre o majorare a deficitului (bugetar n.r.) cu FMI si eu am ferma convingere ca o vor accepta, dar trebuie in acelasi timp sa luam masuri care sa asigure echilibrul bugetar", a spus Pogea. la finalul sedintei de guvern.

Intrebat ulterior care este nivelul de deficit luat in calcul la negocierile cu FMI, Pogea a raspuns ca "poate fi chiar de 7% din PIB".

Potrivit negocierilor anterioare, Guvernul si-a asumat o tinta de deficit bugetar de 4,6% din produsul intern brut (PIB) - sau 24,3 miliarde lei - pentru acest an, in urma acordului de finantare cu Fondul Monetar International. FMI a fixat Romaniei tinte trimestriale de deficit bugetar: cel mult 14,5 miliarde lei la finalul trimestrului al doilea si maximum 18,6 miliarde lei pentru al treilea trimestru.

Deficitul bugetar a ajuns la jumatatea acestui an la 2,71% din produsul intern brut (PIB), respectiv 14,38 miliarde lei (3,4 miliarde euro), usor sub tinta convenita cu FMI, de 2,73% din PIB.

Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, declara saptamana trecuta ca va negocia cu FMI un deficit bugetar cel putin egal cu scaderea veniturilor din economie, precizand ca "nivelul veniturilor pe semestrul I a fost mai scazut cu 5,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut si reflecta efectele crizei financiare si economice asupra capitalului privat in mod special".


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri