Elevii de clasa a VIII-a finalizează cursurile pe data de 12 iunie
- Proba scrisă la Limba şi literatura română va fi susţinută pe 22 iunie, iar cea la Matematică pe 24 iunie.
- Elevii din partea minorităţilor naţionale au programată pe 26 iunie proba la Limba şi literatura maternă.
- Rezultatele vor fi afişate pe 1 iulie şi tot în aceeaşi zi lucrările scrise pot fi văzute şi se pot depune contestaţii în intervalul orar 14:00 - 18:00.
- Şi în zilele de 2 şi 3 iulie lucrările se pot vizualiza şi se pot depune contestaţii.
- Pe 8 iulie vor fi afişate rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor.
Ce urmează după publicarea notelor
După încheierea examenului și validarea rezultatelor, începe procedura de admitere la liceu pentru anul școlar 2026-2027.
Mai exact, pe 9 iulie, secretariatele unităților de învățământ vor completa fișele de înscriere cu datele personale ale absolvenților, mediile generale și notele obținute la Evaluarea Națională. În aceeași zi va fi publicată și ierarhia elevilor la nivel județean, respectiv în municipiul București, potrivit Digi 24.
După repartizare, elevii admiși trebuie să depună dosarele de înscriere la unitățile de învățământ unde au fost repartizați, în termenul stabilit de Ministerul Educației.
Regăsiți mai jos calendarul examenului de Evaluare națională:
• 10 – 12 iunie 2026: Înscrierea candidaților la examen
• 12 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
• 22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
• 23 iunie 2026: Zi liberă (fără probă)
• 24 iunie 2026: Matematica – probă scrisă
• 25 iunie 2026: Zi liberă (fără probă)
• 26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
• 2 iulie 2026 (până la ora 12:00): Afișarea rezultatelor inițiale
• 2 iulie (orele 16:00 – 19:00) și 3 iulie (orele 8:00 – 12:00): Depunerea contestațiilor
• 3 – 7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
• 8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale
Cum se calculează media de admitere
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, reprezintă media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.