Cifra de afaceri in comertul cu amanuntul a scazut in august cu 12,1% fata aceeasi luna din 2008, mai ales ca urmare a scaderii semnificative a vanzarilor de carburanti si de marfuri nealimentare, a anuntat Institutul National de Statistica (INS).
Datele exclud vanzarile de autovehicule si motociclete si sunt ajustate in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate. In serie bruta, declinul a fost usor mai pronuntat, de 12,2%, fata de august 2008.

In a opta luna a acestui an, cel mai important declin a fost inregistrat in comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate, de 20,3%, urmat de scaderea cu 12,8% a vanzarilor de bunuri nealimentare. In plus, vanzarile de produse alimentare, bauturi si tutun s-au micsorat cu 3,4% fata de aceeasi luna din 2008.

In august, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, s-a diminuat cu 43,8% fata de luna similara a anului trecut, pe fondul reducerii cu 54,1% a vanzarilor de autovehicule.

Afacerile din servicii de piata prestate populatiei, ajustate dupa zilele lucratoare si sezonalitate, s-au micsorat cu 20,6% fata de august 2008, determinate in principal de injumatatirea activitatilor agentiilor turistice si tur-operatorilor (-55%).

Afacerile din comertul cu amanuntul au crescut cu 0,4% fata de iulie
Fata de iulie, afacerile din comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), ajustate in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, au crescut pe ansamblu cu 0,4% in august, dupa ce vanzarile de produse alimentare, bauturi si tutun au sporit cu 3,9%, iar comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate a avansat cu 0,4% fata de luna precedenta. In schimb, cifra de afaceri din vanzarile de produse nealimentare a scazut cu 1,1%.

In serie bruta, cifra de afaceri din comertul cu amanuntul a crescut pe ansamblu cu 1,5% in august fata de iulie.

Cifra de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a crescut in august cu 1,7% fata de luna precedenta, in timp ce serviciile de piata prestate populatiei au avut in august o cifra de afaceri cu 2,4% mai mica fata de iulie, in serie ajustata.

In primele opt luni, comertul cu amanuntul a scazut cu 10,6%, scrie NewsIn.

In primele opt luni, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a scazut cu 10,6%, dupa diminuarile cu 18,2% inregistrate de comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule in magazine specializate si cu 9,4% din vanzarile de produse nealimentare. Vanzarea de produse alimentare, bauturi si tutun a scazut cu 2,2%.

In serie bruta, scaderea pe ansamblu a fost de 10,5% intre 1 ianuarie si 31 august, comparativ cu nivelul din perioada similara a anului trecut.

Cifra de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a scazut cu peste o treime (38%), scadere cauzata in principal de comertul cu autovehicule, care s-a redus cu 46,9%.

Cat priveste serviciile de piata pentru populatie, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, volumul cifrei de afaceri a scazut cu 13,1%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri