Din cauza restantelor la investitiile de mediu, 508 societati risca sa fie inchise la 1 ianuarie 2007, iar Romania poate plati amenzi in valoare de 300.000 de euro pe zi. Cele mai afectate vor fi spitalele, care vor fi nevoite sa modernizeze sau sa inchida 284 de crematorii.

Agentii economici ale caror instalatii mari de ardere polueaza mediul inconjurator vor fi inchisi la termenele negociate cu UE. Poluatorii trebuie sa se conformeze cerintelor Uniunii Europene privind investitiile de mediu, astfel incat sa poata face fata mediului concurential dupa aderare. "Daca pana la 1 ianuarie 2007, cei 521 de agenti economici care nu au obtinut perioada de tranzitie nu realizeaza investitii de mediu, vor fi inchisi. Noi nu dorim inchiderea unitatilor economice, ci atingerea performantelor dorite de UE. Aceste termene nu sunt renegociabile, sunt batute in cuie", a declarat Sulfina Barbu, ministrul Mediului. Mai mult, agentii economici vor fi obligati sa suporte cheltuielile de inchidere si dezafectare, care initial vor fi suportate de stat. Din 716 instalatii care polueaza mediul inconjurator, numai 195 au obtinut perioada de tranzitie 30 octombrie 2007, 177 au depus documentatia pentru obtinerea autorizatiilor integrate, iar 13 au deja autorizatii. Restul agentilor economici, in numar de 508, functioneaza ilegal.

PROBLEME.

Pe langa marile instalatii de ardere care au obtinut perioada de tranzitie pentru inchiderea etapizata pana in 2018, cele mai afectate vor fi spitalele. Foarte putine dintre spitale au obtinut perioada de tranzitie pana in 2008. Astfel, anul acesta ar trebui inchise 70 de crematorii sau instalatii de tratare termica a deseurilor medicale, anul urmator 114, in 2007 vor fi inchise 52, iar in 2008, numarul crematoriilor inchise va fi de 58.

Pana in luna octombrie, poluatorii au realizat numai 30% din ceea ce era negociat cu UE pentru anul acesta. Daca anul trecut tara noastra a respectat in totalitate calendarul de inchidere a instalatiilor de tratare termica a deseurilor medicale, adica au fost inchise 52 de instalatii, nu acelasi lucru s-a intamplat si anul acesta. Conform programului, trebuie inchise anul acesta 72 de instalatii de ardere a deseurilor medicale, insa pana in luna octombrie a fost raportata inchiderea a numai 29 de instalatii. Cu alte cuvinte, in primele 10 luni ale anului nu s-a realizat nici macar jumatate din calendarul negociat cu UE cu privire la investitiile de mediu pe intreg anul in curs. Unitatile medicale care nu respecta prevederile HG 128/2002 privind incinerarea deseurilor, modificata si completata prin HG 268/2005 privind calendarul de inchidere a instalatiilor de tratare termica a deseurilor periculoase medicale, risca amenzi de la 2.500 RON la 3.500 RON.

Citeste si:

TEME

"Trebuie sa investim in mediu circa 30 miliarde de euro pana in 2018. Daca nu facem investitiile necesare pana la momentul integrarii, atunci Romania va plati pentru neindeplinirea conditiilor negociate cu UE. Sa luam ca exemplu Polonia, care a platit 300.000 de euro pe zi deoarece nu a indeplinit cerintele UE pana la momentul integrarii", a explicat Sulfina Barbu. Pentru asigurarea acoperirii acestei sume, au fost identificate sursele capabile sa asigure finantarea de proiecte concrete: bugetul de stat, bugetele locale, fondurile comunitare specifice, fonduri obtinute din colaborari bilaterale sau internationale, aportul agentilor economici, credite sau imprumuturi si, nu in ultimul rand, Fondul de Mediu.

"Pentru 2006 este prevazuta o suma totala de circa doua miliarde de euro, bani ce trebuie investiti de firmele din industrie doar in protectia mediului. Nu cred ca industria poate suporta aceste costuri, ca poate gasi resurse pentru a acoperi acest necesar de investitii", spune Silvian Ionescu, comisar-sef la Garda Nationala de Mediu.