Depozitul definitiv de deseuri slab si mediu radioactive, ce va fi construit in localitatea Saligny, de langa orasul Cernavoda, cel de-al doilea astfel de depozit din tara, va fi gata in 2019, cu cinci ani mai tarziu decat a fost anuntat initial, proiectul fiind estimat la 220 milioane euro.
"Termenul de punere in functiune a depozitului a fost intarziat din doua motive: autorizatia de mediu se obtine foarte greu, lucru pe care la inceput nu l-am luat in consideratie si, in al doilea rand, depinde si de statia de tratare a deseurilor radioactive ce trebuie construita pana in 2017, cand ar urma sa fie puse in functiune reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda", a declarat presedintele Agentiei Nucleare si pentru Deseuri Radioactive (ANDR), Ion Nastasescu, citat de NewsIn.

Potrivit acestuia, depozitul de la Saligny ar putea fi pus in functiune atunci cand va fi gata prima etapa, adica in 2017, urmand sa fie inchis peste alti 60 de ani, incepand cu anul 2080.

Depozitul va gazdui deseurile slab si mediu active cu timp de viata scurt, generate prin operarea si dezafectarea celor doua unitati CANDU ale centralei de la Cernavoda, dar va deservi si viitoarele reactoare 3 si 4 care urmeaza sa fie construite acolo.

Sursa de finantare pentru constructia acestui depozit este Fondul de management al deseurilor radioactive, infiintat in anul 2007 prin O.G. 11/2003 republicata si detaliat in H.G. 1080/2007, fond in care Centrala Nuclearo-Electrica de la Cernavoda depune o contributie in valoare de 1,40 euro pentru fiecare MWh produs, respectand astfel principiul "poluatorul plateste".

Amplasamentul depozitului a fost deja stabilit, existand o autorizatie partiala in acest scop din 2008, iar reprezentantul ANDR spera sa primeasca autorizatia definitiva in 2012.

"Intre timp, am demarat studiul de fezabilitate pentru proiectul acestui depozit, care va fi finalizat in acest an. Studiul de fezabilitate costa circa 2 milioane euro si este realizat de Onet Technologies Grands Projets", a precizat Ion Nastasescu.

Depozitului Final de Deseuri Slab si Mediu Active (DFDSMA) va avea o capacitate de 113.000 metri cubi si se va intinde pe o suprafata de 67 de hectare, iar cea mai mare parte din aceasta se afla in zona de excludere a centralei nucleare de la Cernavoda (1 km in jurul centralei).

Un alt depozit definitiv, pentru deseuri inalt active, ar urma sa fie construit pana in 2055


De asemenea, un depozit geologic de mare adancime pentru deseurile inalt active (constituite in cea mai mare parte din combustibilul nuclear uzat) urmeaza a fi realizat pana in anul 2055. Acesta ar putea costa pana la 4,4 miliarde euro, in functie de roca gazda care va fi selectata, potrivit estimarilor preliminare transmise anul trecut de fosta Agentie Nationala pentru Deseuri Radioactive (ANDRAD).

Autoritatile vor sa initieze in acest an studiile pentru amplasamentul acestuia.

Acest al doilea proiect de depozit, avut in plan de autoritatile romane, este astfel planificat pentru o perioada mai indelungata de timp si va fi construit la o adancime cuprinsa intre 500 si 800 m, in functie de roca gazda ce va fi selectata si va gazdui mai ales combustibilul nuclear uzat. Deoarece pentru intrarea in operare a depozitului geologic orizontul de timp este mai indepartat, studiile sunt in stadiul de caracterizare a potentialelor roci-gazda si de detaliere a programului de lucrari care vor trebui derulate.

Depozitul geologic va avea o capacitate suficienta pentru un scenariu de depozitare a combustibilului nuclear uzat rezultat din operarea a patru unitati tip CANDU, cu posibilitatea de a gazdui si deseurile inalt active ce ar putea rezulta de la cea de-a doua centrala nucleara, aflata acum in stadiu de analiza a variantelor tehnologice si de amplasare.

Obiectivul depozitarii definitive il reprezinta izolarea deseurilor radioactive de mediul inconjurator, pentru protectia acestuia si a populatiei si se realizeaza de regula prin interpunerea intre deseuri si mediu a unui set de bariere, ingineresti si naturale, proiectate sa asigure protectie pe termen indelungat in cele mai diverse scenarii.

In Romania, in prezent exista un singur depozit de deseuri institutionale, la Baita-Bihor, care functioneaza din 1985. In prezent, acesta este ocupat in proportie de 40% si aici sunt depozitati in fiecare an 15 metri cubi deseuri radioactive de joasa si medie activitate, de viata scurta, produse in activitati de aplicatii industriale, medicale si de cercetare.

Deseu radioactiv inseamna orice material radioactiv, in oricare din starile de agregare gazoasa, lichida sau solida, pentru care nu se intrevad niciun fel de utilizari ulterioare si se inregistreaza la nivelul persoanei juridice care l-a produs si a carei decizie in acest sens este legal acceptata de Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN).

Agentia Nucleara si pentru Deseuri Radioactive (ANDR) este o institutie aflata in subordinea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) si a rezultat in urma comasarii Agentiei Nucleare (AN) cu Agentia Nationala pentru Deseuri Radioactive (ANDRAD). Agentia este o organizatie centrala de administrare a deseurilor radioactive si a combustibilului nuclear uzat.

ANDR va asigura atat infiintarea depozitului national de combustibil nuclear uzat si deseuri slab si mediu radioactive, cat si a depozitului geologic pentru deseuri inalt radioactive.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri