Rata creditelor ipotecare neperformante este de 2,64%, in timp ce gradul de neperformanta al creditelor de consum garantate cu un imobil este de 12,43%. Pe de alta parte, persoanele care au achizionat o locuinta prin programul Prima Casa au o rata de neperformanta de 0,04%, potrivit unor date ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR) la sfarsitul anului trecut si care citeaza, la randul ei, Centrala Riscului de Credit.

In schimb, cele mai mari probleme in returnarea creditului il au persoanele care au contractat credite de consum garantate cu un imobil, numarul total al acestora fiind de 174 160, cu un sold de 28, 67 miliarde lei. In cadrul acestor tipuri de credit, gradul de neperformanta este de 12,43%.

In cadrul programului guvernamental Prima Casa, rata creditelor de neperformanta este foarte mica, de 0,04%, dintr-un total de 159 106 de persoane, respectiv 91,4% din totalul debitorilor cu credite ipotecare. De altfel, programul garantat in proportie de 50% de stat a ajutat creditarea sa revina pe un trend ascendent in 2015.

Numarul total al persoanelor care au contractat credite garantate cu un imobil este de 474.420, iar soldul creditelor este de 77,27 miliarde lei, dintre care:

  • 174 160 debitori au contractat credite ipotecare, soldul fiind de 28,67 miliarde lei;
  • 155 012 debitori au contractat alte credite pentru investitii imobiliare, soldul acestor credite fiind de 24,06 miliarde lei;
  • 163 007 debitori au contractat credite de consum cu garantii ipotecare, soldul fiind de 24,54 miliarde lei

Cei mai multi debitori au contractat credite imobiliare in valuta, numarul acestora fiind 316 941, iar soldul acestor credite este de 53,89 miliarde de lei. Dintre acestia, 10% au solicitat credite in franci elvetieni, soldul acestor imprumuturi fiind de 7,32 miliarde de lei.

Majoritatea semnificativa a debitorilor, adica 99,05%, respectiv 469.910 persoane, a imprumutat credite cu valori sub 150.000 euro. De altfel, BNR a propus ca plafonul de 150.000 de euro al creditului garantat cu ipoteca asupra unui imobil sa fie inclus in proiectul legislativ al darii in plata. Persoanele care au contractat credite de peste 150.000 euro au in prezent o disciplina la plata semnificativ mai redusa decat cei care s-au indatorat pentru sume mai mici, rata creditelor neperformante in cazul creditelor de peste 150.000 euro fiind de 27,74% fata de 4,16% pentru creditele sub acest prag.

Sursa foto: www.BillionPhotos.com/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri