Administratorul special al societatii de asigurari Ardaf a refuzat propunerea de convertire in actiuni a datoriei Ardaf fata de actionarul Tender SA si a decis inchiderea majorarii de capital a Ardaf la suma de 0,735 milioane lei, a anuntat un comunicat al administratorului special al Ardaf.

"Nu se valideaza solicitarea Tender S.A., privind conversia in actiuni a datoriei de 2.587.666,80 lei pe care Ardaf S.A. o are fata de Tender S.A., aceasta nefiind prevazuta ca modalitate de efectuare a varsamintelor la majorarea capitalului social, in conformitate cu hotararea A.G.E.A. din data de 10.07.2006", se spune in comunicatul administratorului special al Ardaf, avocat Radu Cocea.

Administratorul special al Ardaf a mai decis "inchiderea operatiunii de majorare a capitalului social, cu suma de 735.775,90 lei, respectiv, majorarea capitalului social, de la 61.853.112,2 lei, la 62.588.888,10 lei, fiind subscrise si varsate integral un numar de 7.357.759 actiuni nominative, cu valoare nominala de 0,1 lei/actiune, la pretul de 0,1 lei/actiune", se mai afirma in comunicat.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anuntat, tot joi, printr-un comunicat, ca actiunile Ardaf vor fi suspendate de la tranzactionarea pe piata Rasdaq incepand de joi, fara sa precizeze un termen de incetare a acestei suspendari. Este a patra decizie de suspendare de la tranzactionare a titlurilor Ardaf, dupa cele din 23 august, 7 septembrie si 21 septembrie.

Pe data de 18 iulie 2006, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a hotarat retragerea aprobarii pentru trei administratori al societatii de asigurari Ardaf, din cauza lipsei de prudenta si profesionalism in desfasurarea activitatii, si a decis deschiderea procedurii de administrare speciala, pentru redresare financiara. Potrivit comunicatului emis de CSA cu aceasta ocazie, masura ii vizeaza pe Octavian Manastireanu, presedintele Consiliului de Administratie al Ardaf, Nicolae Petrisor si Sorin Ciuca, membri ai Consiliului de Administratie. "Aceasta hotarare a fost luata ca urmare a faptului ca administratorii societatii nu au organizat si desfasurat activitatea cu prudenta si profesionalism, in concordanta cu natura si marimea activitatii prestate, dovedind ca nu au asigurat un management prudential, punand in pericol onorarea obligatiilor fata de asigurati si alti creditori din asigurari", se afirma in comunicatul CSA.

Societatea de asigurari Ardaf a inregistrat pierderi de 82,41 milioane lei (23,15 milioane euro) pe primul semestru al anului 2006 si a incasat prime brute de asigurare in valoare de 112,62 milioane lei (31,63 milioane euro), potrivit raportului companiei. Volumul primelor brute incasate de Ardaf in primele sase luni ale anului 2006 reprezinta o scadere cu aproape 20% fata de perioada similara a anului trecut. La asigurari generale s-au incasat prime de 110,12 milioane lei, iar la asigurari de viata, 2,5 milioane lei. incasarile din prime la activitatea de asigurari generale au fsot mai mici cu 19,93% fata de perioada similara a anului 2005, iar la activitatea de asigurari de viata, mai mici cu 20,68%. La sfarsitul primului semestru al anului 2006, activele totale ale Ardaf au inregistrat valoarea de 166,75 milioane lei, in scadere cu 21,15 milioane lei fata de aceeasi perioada a anului trecut. Despagubirile platite in primul semestru al anului 2006 pentru asigurarile generale au fost de 61,06 milioane lei si au avut o crestere fata de semestrul I al anului precedent de 18,48% , respectiv 9,52 milioane lei.

in acest moment, Tender SA detine 56,185% din actiunile Ardaf, Raiffeisen Zentralbank, 19,93%, iar Clairmont Holding Limited, 10,17%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri