Trendul de crestere a dobanzilor se confirma. Indicatorul de referinta pentru majoritatea creditelor in lei, ROBOR la trei luni, a urcat la 1% pe an, cel mai ridicat nivel de la inceputul anului 2016 pana in prezent.

Dobanzile au crescut oarecum constant, in ultimul an. Indicatorul mentionat a urmat un trend ascendent din toamna anului trecut, cand a atins minimul istoric de 0,68% pe an, a ajuns la 0,8% pe an spre finalul anului, iar de atunci incoace a crescut, incet dar sigur, pana la 1%.

In general, dobanzile la creditele in derulate se actualizeaza la finalul perioadei de refrinta (respectiv la finalul fiecarui trimestru in cazul creditelor cu actualizare la trei luni). Asadar, pentru cei cu astfel de imprumuturi in moneda nationala este foarte important nivelul indicatorului ROBOR la data de 30 septembrie sau 1 octombrie, in functie de politica fiecarei banci.

Bancile din Romania sunt obligate de reglementarile in vigoare sa stabileasca dobanzile variabile la creditele in lei in functie de indicatorul de referinta ROPBOR la care se adauga o marja fixa, care nu poate fi modificata pe perioada de derulare a imprumutului. Aceasta reglementare a fost adoptata pentru a se evita formulele nestransparente utilizate de banci in perioada de boom a creditarii, care au generat clientilor multiple probleme in gestionarea imprumuturilor in derulare.

Analistii economici, dar si reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei avertizeaza de ceva vreme ca perioada de dobanzi la minime istorice s-a incheiat si urmeaza, inevitabil, o crestere a indicatorilor de referinta. Astfel, cei care se imprumuta in momneda nationala trebuie sa isi ia o marja suplimentara daca au in derulare un astfel de credit sau daca intentioneaza sa contracteze unul, avand in vedere ca este tot mai probabil ca ratele la banca sa creasca.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri