Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, în ciuda analiștilor financiari care se așteptau la o scădere a dobânzii cheie.
Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie a anului trecut, când BNR a crescut rata dobânzii la 7% pe an, de la 6,75% pe an.
De asemenea, CA al BNR a hotărât păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an, dar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Scăderea dobânzilor, așteptată cu sufletul la gură de românii cu credite
Nivelul dobânzii cheie se traduce direct în buzunarele românilor cu credite, deoarece, influențează indicii în funcție de care se calculează dobânzile: ROBOR și IRCC. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, are o valoare de 6,05%, conform datelor BNR. Totodată, IRCC (Indicele de referință pentru creditele consumatorilor) a scăzut la 5,90% pe an, de la 5,97% pe an.
Economiștii aveau păreri împărțite despre decizia BNR de astăzi. CFA România, organizaţia profesioniştilor în investiţii a realizat un sondaj privind evoluția ratei inflației în anii următori precum și cu privire la evoluția ratei de dobândă de politică monetară. Astfel, 29% dintre participanții la sondaj estimau prima reducere de rată de dobânda de politică monetară în luna mai 2024, iar 36% anticipează prima reducere de dobândă în iulie 2024.
Rata anuală a inflației a scăzut în martie 2024 la 6,61%, de la 7,23% în februarie, în principal ca urmare a încetinirii creșterii prețurilor alimentelor.
Rata anuală a inflației a revenit astfel în martie la nivelul de la finele anului trecut, în condițiile în care creșterile de dinamică consemnate pe ansamblul trimestrului I 2024 de prețurile energiei electrice, combustibililor și produselor din tutun au fost contrabalansate ca impact de decelerarea inflației de bază și de descreșterea dinamicii prețurilor LFO.