Dacă femeile nu ar mai lucra de acum și până la final de an, abia atunci s-ar compensa diferența salarială față de bărbați. Angajatele muncesc „gratis” o lună și jumătate pe an

Sursa foto: Shutterstock

Dacă femeile nu ar mai lucra de acum și până la final de an, abia atunci s-ar compensa diferența salarială față de bărbați. Angajatele muncesc „gratis” o lună și jumătate pe an

Cuprins Articol:
Femeile din UE câștigă, în medie, doar 0,88 de eurocenți pentru fiecare euro câștigat de un bărbat, ceea ce înseamnă că au început, simbolic, „să lucreze gratuit” începând cu data de 17 noiembrie și până la sfârșitul anului, atrag atenția reprezentanții UE. Practic, dacă femeile nu ar mai lucra de acum și până la final de an, abia atunci s-ar compensa diferența salarială față de bărbați.

Egalitatea salarială dintre bărbați și femei nu a devenit o realitatea pentru acestea din urmă, căci la nivelul țărilor UE, bărbații câștigă, în medie, cu 12% mai mult pe oră, după cum arată cifrele oficiale furnizate de blocul comunitar. Acest lucru înseamnă că de luni, 17 noiembrie, femeile ar putea înceta, teoretic, să înceteze să lucreze până la sfârșitul anului pentru a compensa diferența de salarizare dintre ele și bărbați. În fiecare an, Bruxelles-ul marchează această dată drept „Ziua egalității salariale”, notează Euronews.com.

„Nu există niciun motiv pentru care bărbații și femeile ar trebui să fie plătiți diferit pentru aceeași muncă”, au declarat comisarele europene Roxana Mînzatu și Hadja Lahbib.

Diferența a scăzut cu 4% în ultimul deceniu, dar progresul general a fost lent în întregul bloc comunitar, iar UE este departe de a realiza egalitatea de gen în ceea ce privește veniturile. Aproximativ 24% din actualul decalaj de remunerare între sexe se datorează prezenței mai mari a  femeilor în sectoare relativ slab plătite, precum îngrijirea persoanelor vulnerabile, asistență medicală și sănătate, dar și în sistemul educațional.

Femeile muncesc mai mult la negru și la gri decât bărbații 

De asemenea, femeile lucrează mai multe ore pe săptămână decât bărbații, fiind, de fapt, încadrate cu mai multe ore de muncă neremunerată (adică muncă la negru sau la gri), ceea ce afectează progresul în carieră.

„Femeile continuă să se confrunte cu distribuția inegală a muncii de îngrijire. Această situație inegală face ca accesul și creșterea pe piața muncii să fie mai dificile pentru femei”, a declarat Belén Sanz, directoarea de la Organizația Națiunilor Unite pentru femei din Europa și Asia Centrală.

Poziția în ierarhia profesională joacă, de asemenea, un rol în nivelul salariilor întrucât mai puțin de unul din 10 directori generali ai companiilor sunt femei. Din 2020, Comisia Europeană a progresat în ceea ce privește politicile privind egalitatea de gen, în special prin inițiativele UE privind echilibrul dintre viața profesională și cea personală, serviciile de îngrijire și transparența salarială.

Directiva UE care care are șanse să mai echilibreze balanța inegalității de gen. Când va fi implementată și în România 

Pentru a combate decalajul de gen în gradul de ocupare privind forța de muncă, UE a propus Directiva privind transparența salarială încă din 2023. Începând cu 2026, România va trebui să aplice Directiva Europeană 2023/970 privind transparența salarială, o reglementare deja adoptată în mai multe state membre ale UE, care are ca obiectiv reducerea diferențelor salariale dintre femei și bărbați și creșterea echității pe piața muncii. 

Conform noilor prevederi, angajatorii vor fi obligați să facă publice grilele salariale, oferind angajaților acces la informații clare despre salariile practicate în cadrul companiei. În conformitate cu aceste noi reguli, care vor trebui să intre în vigoare cel târziu până în iunie 2026, angajatorii din toate țările UE vor fi obligați să furnizeze angajaților informații legate de intervalele salariile și să implementeze modificări acolo unde decalajul de remunerare între sexe depășește 5%.

Mai mult, în anunțurile de angajare va trebui să fie menționat în mod obligatoriu salariul minim de pornire fără de care nu va mai putea fi angajată o persoană pe poziția respectivă sau intervalul salarial, pe baza criteriilor obiective și neutre în ceea ce privește genul.

Comisia Europeană pregătește în prezent următoarea strategie pentru egalitatea de gen pentru perioada de după 2025, care va prezenta noile inițiative și legislație pentru anii următori, mai menționează sursa citată. 

Personalizate pentru tine