Allianz Tiriac Asigurari si ING Asigurari de Viata isi vor depune saptamana viitoare dosarul de autorizare in vederea infiintarii unor companii de administrare de fonduri de pensii private facultative, a declarat pentru NewsIn, presedintele CSSPP, Mircea Oancea.

Pana in prezent, doar BCR Asigurari de Viata si-a mai depus dosarul de autorizare la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) in vederea infiintarii unei companii de pensii la pilonul III.

"Comisia asteapta cat mai multe companii sa sc inscrie la pilonul III si estimam ca in primul an de functionare a sistemului de pensii private facultative, valoarea totala a acumularilor din sistem va fi de circa 50 milioane euro" a mai spus Mircea Oancea.

Citeste si:

"In ceea ce priveste pilonul II (pensii obligatorii administrate privat) acumularile dupa primul an de activitate ar putea atinge valoarea de 150 milioane euro. Totusi, consider ca procentul de 2% care se va transfera de la bugetul asigurarilor sociale de stat, respectiv din salariul brut, este prea mic si va genera costuri de administrare mai mari pentru companiile de pensii, chiar daca acest procent va creste in interval de opt ani pana la 6%.", a spus presedintele CSSPP.

Pilonul II de pensii poate fi descris ca sistem obligatoriu de pensii administrate privat. Contributiile datorate de salariati pentru pensii, care se ridica la 6,5% din salariul brut, vor merge in proportie de 4,5% la stat si de 2% la administratorii de fonduri de pensii private, ceea ce va determina, in primii cinci ani de functionare a sistemului, un deficit la bugetul asigurarilor sociale de aproximativ 1,5 miliarde euro, potrivit unor estimari din piata. Pilonul III reprezinta sistemul pensiilor private propriu-zise si este o alegere facultativa a investitorilor. Pensiile facultative beneficiaza de deduceri fiscale si o persoana poate opta pentru o contributie lunara la pilonul III de pana la 15% din salariul brut lunar.