Acuzate in permanenta ca nu sunt decat o „povara“ economica a Uniunii Europene, iata ca tarile Europei de Est si-au schimat statutul de cenusarese, cel putin in ceea ce priveste sistemul bancar. Dupa o lunga perioada de incercari si transformari, piata de profil isi continua linia ascendenta, motiv pentru care bancile internationale isi consolideaza pozitia in aceasta zona, prin noi achizitii sau fuziuni.
Institutiile financiare din Austria, Italia si Belgia sunt cele mai agresive in statele foste comuniste. De altfel, bancile austriece detin aproape o treime din piata respectiva, aproape dublu fata de ocupanta locului 2, Italia. „Aceasta implicare a bancilor straine nu poate fi decat pozitiva, pentru ca prin aceste achizitii in sistemele bancare din Europa Centrala si de Est s-au injectat si tehnici, procedee sau servicii profesioniste. Erau de neconceput revitalizarea si transformarea sistemelor bancare din aceasta zona fara expertiza occidentala. In ceea ce ne priveste, puteam ramane la nivelul Credit Bank sau Dacia Felix“, ne-a declarat fostul presedinte al BRD-GSG, Bogdan Baltazar.

„Dupa 15 ani de transformare, piata bancara din centrul si estul Europei este in continuare marcata de o crestere dinamica, crestere asteptata si in anii ce urmeaza“, sustine Marianne Kager, Chief Economist la Austria Creditanstalt Bank.

Esticii se imprumuta mult

Unul dintre motivele care fac din Europa de Est o piata atractiva il reprezinta explozia creditelor inregistrata in ultimii ani. Astfel, conform unui studiu realizat de Bank Austria Creditanstalt, cresterea creditelor a avut, in perioada 2000-2004, o medie de 24% pe an, fata de numai 4% in tarile din UE. La acest capitol, Romania se afla, alaturi de Bulgaria, pe primul loc, cu o crestere de peste 40%, dubla comparativ cu tari precum Ungaria, Slovenia, Croatia si Bosnia. Pe de alta parte, in ceea ce priveste volumul imprumuturilor, vazute ca procent din PIB, Romania ocupa ultimul loc, cu 18%, spre deosebire de Croatia, unde nivelul imprumuturilor a ajuns la 62% din PIB, in contextul in care media in Europa Centrala si de Est este de 31%, iar in UE de 102%.

Citeste si:

Pariati pe Romania

Specialistii de la Bank Austria Creditanstalt sunt optimisti si in ceea ce priveste viitorul, considerand ca, desi ritmul va fi oarecum incetinit, volumul imprumuturilor va creste cu 17% pe an in urmatorii patru ani, ajungand la 370 de miliarde euro. O rata de crestere peste medie este asteptata in Romania, Bulgaria, Serbia, Rusia si Ucraina. Imprumuturile personale, un sector care a explodat in perioada 2000-2004, inregistrand cresteri de 100% si chiar mai mult in unele tari, sunt vazute in continuare ca motorul principal si se asteapta ca ele sa se dubleze in perioada 2004-2008, ajungand la 1.200 de euro per capita. Si la capitolul depozite ale populatiei Europa Centrala si de Est se afla in frunte, specialistii considerand ca nivelul va atinge o medie de 1.900 de euro per capita in 2008. Romania, Bulgaria sau Serbia sunt si de data aceasta „favorite“, cu o crestere prognozata mai puternica decat in alte tari din zona.

Bancile internationale in cifre

- Cota bancilor straine in Europa Centrala si de Est a crescut, din 1996, de la 21% la 69%
- Activele totale cumulate au ajuns la 336 miliarde de euro
- Tarile in care cota de piata a bancilor straine este cea mai ridicata sunt Estonia (98%), Slovacia (97%), Lituania (93%), Croatia (91%) si Albania (90%)
s Peste 50% din banci sunt detinute de straini in Polonia, Ungaria, Cehia, Romania, Bulgaria si Bosnia
- Capitalul strain este sub 50% in Slovenia, Letonia si Serbia si sub 10% in Ucraina si Rusia