OTP Bank a trecut pe profit in trimestrul al treilea al acestui an si estimeaza ca va inregistra profit pe intreg anul 2008, a declarat presedintele OTP Bank, Laszlo Diosi.
"Pe primele noua luni, luand in calcul pierderile din primul semestru, am avut in continuare pierderi usoare, dar suntem foarte aproape de tintele anuale si vom avea profit pe tot anul 2008, datorita castigurilor substantiale pe care le-am inregistrat in ultimele luni si la care ne asteptam pana la sfarsitul anului", a spus Diosi.

El a precizat ca, pentru intregul an 2009, banca se va concentra pe stabilizare si nu pe extindere, planuind sa deschida una sau doua unitati noi.

Diosi se asteapta la o temperare a ritmului de crestere a creditului in 2009 pana la 20-25%, ritm usor peste media pietei, cresterea portofoliului fiind realizata mai ales pe partea de credit ipotecar si pe segmentul pentru firmele mici si mijlocii (IMM).

Pe de alta parte, Diosi se asteapta la o scadere pe portofoliul de credite pentru companii. Pe partea de depozite, presedintele OTP Bank estimeaza un ritm de crestere de 30% in 2009.

Desi extinderea retelei de unitati a fost mult limitata in acest an, banca si-a dezvoltat reteau de bancomate (ATM), ajungand la 150 de bancomate si 600 de aparate pentru plata cu cardul la comercianti (POS) pana in prezent.

Diosi a mai spus ca OTP Bank se va orienta in continuare pe atragerea de depozite si pe segmentele de private banking si firme mici si mijlocii.

Pe activitatea de trezorerie a bancii, Diosi a precizat ca OTP este "foarte lichida" si ca dispune de o linie de finantare pe cinci ani nerambursabila.

"In prezent, suntem net plasatori pe lei. Nu avem o suma foarte mare investita in titluri de stat, ea este de ordinul zecilor de milioane de lei, dar vrem sa continuam sa investim in titluri de stat", a declarat directorul departamentului de trezorerie de la OTP Bank, Radu Petrea. El estimeaza ca trezoreria va realiza anul viitor 20-30% din profitul bancii.

Banca nu va renunta la creditul in franci elvetieni


OTP Bank Romania va continua sa dea imprumuturi in franci elvetieni si mizeaza pe o normalizare, in viitor, a costului acestui tip de credit, dupa ce dobanzile ridicate l-au scumpit la un nivel apropiat de cel la creditele in alte valute, a spus presedintele bancii.

"Este posibil ca aceste credite sa nu revina la aceleasi costuri ca inainte, dar isi vor reduce costurile si de aceea nu le scoatem din portofoliu. Creditarea in franci elvetieni cred ca va ajunge iar aproape de normalitate", a declarat Diosi.

El a adaugat ca moneda americana si francul elvetian sunt "monede corelate in proportie de 98%". OTP Bank a fost prima banca ce a introdus creditele in franci elvetieni in Romania, in 2005.

Diosi a precizat ca astfel de monede, "de refugiu", nu isi vor pierde din valoare, motiv pentru care creditele in dolari si franci elvetieni au devenit mai scumpe.

Pe de alta parte, presedintele OTP Bank sustine ca "banca centrala are dreptate sa incurajeze creditele in lei, insa daca luam in calcul aderarea la zona euro, nu are sens ca imprumuturile ipotecare sa fie in alta moneda decat euro".

Totodata, Diosi sustine ca segmentul de internet banking al OTP Bank este in dezvoltare, "aproximativ 60-70% din operatiuni realizandu-se in acest mod".

Referitor la reducerea rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei de la 20% la 18%, Diosi a mai spus ca decizia Bancii Nationale a Romaniei (BNR) reprezinta pentru OTP Bank o suma "intre 10 si 20 de milioane de lei in plus".

Presedintele OTP Bank a mentionat, miercuri, ca banca a trecut pe profit in trimestrul al treilea al acestui an si estimeaza ca va inregistra profit pe intreg anul 2008.

Banca-mama din Ungaria a OTP Bank Romania a anuntat, in octombrie, ca va inaspri conditiile de creditare ca urmare a crizei financiare mondiale si a tendintei economice nefavorabile.

Totodata, unele banci de pe piata romaneasca au retras din oferta creditele in franci elvetieni.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a spus, la finalul lui octombrie, ca transferul dobanzilor mari de pe piata interbancara asupra costului creditelor pentru populatie a afectat creditul in valuta.

"Primul defunct al acestei disfunctionalitati este creditul in franci elvetieni, iar urmatorul care nu se va simti bine este creditul in valuta", a spus Isarescu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri