Creditele populatiei afectate de restante si-au majorat ponderea, in primele noua luni, cu aproape 2 puncte procentuale, de la 6,38% la 8,28% din soldul creditelor acordate pe acest segment, aratand o tendinta ingrijoratoare, a declarat directorul Directiei Supraveghere din BNR.
Totalul creditelor mai mari de 20.000 lei contractate de populatie si afectate de restante a crescut ingrijorator de la inceputul anului, cu aproape doua puncte procentuale, pana la 8,28% din volumul total al imprumuturilor peste aceasta suma.

"In noua luni, de la inceputul anului, neperformanta aferenta creditelor populatiei peste 20.000 lei a crescut foarte mult. Nu ma sperie nivelul la care au ajuns restantele pentru aceste imprumuturi cat ma sperie tendinta", a explicat vineri directorul Directiei de Supraveghere din cadrul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Nicolae Cinteza, in cadrul seminarului EU-COFILE, desfasurat la Sinaia.

Astfel, volumul creditelor de peste 20.000 lei contractate de populatie si afectate de restante era de 6,38% din volumul total al imprumuturilor populatiei mai mari de 20.000 lei la finalul lui decembrie 2007, urcand dupa primele noua luni ale anului la 8,28%.

Creditele populatiei cu valoare de peste 20.000 lei ajunsesera la 72,84 miliarde lei la finalul lunii septembrie, de la 49,45 miliarde lei la sfarsitul anului trecut, si acumulau 75,76% din volumul imprumuturilor populatiei, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare.

Din sumele restante ale persoanelor fizice, de 852,57 milioane lei, sumele restante pentru creditele peste 20.000 lei ajunsesera la 215,8 milioane lei la finalul lui septembrie 2008, de la 74,8 milioane lei la sfarsitul anului trecut.

Cinteza a precizat ca in sistemul bancar din Romania exista si banci care au o pondere a creditelor restante in portofoliu de doua ori mai mare ca media pe sistem, pe segmentul imprumuturilor pentru populatie cu valoare peste 20.000 lei.

"O banca are o pondere a creditelor restante de 17%, dar in portofoliu sau, imprumuturile pentru populatie reprezinta doar 18%. Aceste credite neperformante provin dintr-un singur produs lansat cu ceva timp in urma, dar ingrijorator este ca produsul nu a fost oprit la timp, ceea ce sugereaza un management slab la banca respectiva", a adaugat oficialul BNR.

In cazul deteriorarii rapide a portofoliului unei banci comerciale, BNR poate lua masuri restrictive, precum limitarea activitatii de creditare. De exemplu, respectiva institutie nu are voie, o perioada limitata, sa isi creasca portofoliul de imprumuturi intr-un ritm lunar mai mare de 1%, a adaugat Cinteza.

"Ca alte masuri, am sistat activitatea de acordare a creditelor pentru persoanele fizice pe o perioada limitata sau am solicitat constituirea de provizioane. Foarte frecvent solicitam modificarea normei de creditare sau clasificare. Unde vedem ca bancile au un management de risc slab sau lasa banii sa plece din trezorerie, solicitam modificarea normei, exigenta crescuta la acordarea si clasificarea creditelor", a mai spus reprezentantul bancii centrale

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri