"Am citit si eu ce a scris presa straina. Chiar m-am uitat peste bilantul bancii si arata foarte bine. RBS, fosta ABN Amro este una dintre cele mai solide banci din Romania", a spus Isarescu, citat de NewsIn.

Intrebat daca a discutat cu reprezentantii grupului bancar britanic, guvernatorul a afirmat ca directorul sucursalei din Romania ar trebui sa aiba o pozitie impotriva includerii RBS Romania intr-o "banca rea".

Publicatia britanica The Times a relatat, recent, ca Royal Bank of Scotland (RBS), controlata de stat si cu activitati si in Romania, ar putea separa operatiunile in doua entitati, o "banca buna" si una "rea", ultima incluzand si afacerile de retail din estul Europei, ce ar urma sa fie vandute.

Stephen Hester, directorul executiv al RBS, ar urma sa prezinte planul in aceasta saptamana, dupa anuntul celor mai mari pierderi ale unei companii britanice din istorie, de pana la 28 miliarde lire sterline.