Studiul ( „Global Pension Asset Survey”) privind activele fondurilor de pensii include date despre sistemele de pensii private din Australia, Brazilia, Canada, Franta, Germania, Hong Kong, Irlanda, Japonia, Olanda, Africa de Sud, Elvetia, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii – acestea fiind considerate cele mai reprezentative piete de profil de la nivel global.

La nivelul celor 13 state incluse in studiu, activele totale ale fondurilor de pensii private au crescut cu 15,1% in 2009 fata de 2008 si cu 42,7% fata de anul 1999. Cele mai mari piete de pensii private la nivel global sunt Statele Unite (57% din totalul activelor acoperite de studiu), Japonia (14%) si Marea Britanie (8%).

Daca astazi activele fondurilor de pensii reprezinta 70% din PIB, cifra reprezinta o imbunatatire fata de nivelul din 2008 (58%), insa o reducere fata de 1999, cand erau de 76% din PIB. Cele mai dezvoltate sisteme de pensii private din lume se regasesc in Olanda (unde activele fondurilor de pensii private reprezinta 120% din PIB), Elvetia (113%), Australia si SUA (93%), Canada (84%) si Marea Britanie (80%), citeaza Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

Pentru comparatie, activele fondurilor de pensii private din Romania reprezentau la sfarsitul anului 2009 un procent de numai 0,5% din PIB – in termeni relativi, de 140 de ori mai putin decat media statelor din studiul realizat de Towers Watson.

De asemenea, conform calculelor APAPR, la nivelul statelor din Europa Centrala si de Est, ponderea in PIB a activelor fondurilor de pensii private este de 10,6% (pentru cele 9 state din regiune - Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Croatia, Slovacia si tarile baltice).

„La nivelul opiniei publice din Romania este foarte putin cunoscut faptul ca statele dezvoltate din Vest au sisteme de pensii private atat de puternice si de consistente. In timp ce fondurile de pensii private reprezinta 120% din PIB in Olanda, 113% in Elvetia, 93% in Australia si Statele Unite, in Romania pensiile private reprezinta doar 0,5% din PIB, adica de 140 de ori mai putin, in termeni relativi. Cifrele sunt reci, dar ele reflecta atat un nivel de dezvoltare complet diferit, cat si o intarziere uriasa in stimularea economisirii private pentru pensionare intre cele doua lumi, Vestul dezvoltat si Romania”, a comentat Crinu Andanut (foto), presedintele APAPR, rezultatele studiului.

La nivelul celor 13 state, majoritatea activelor fondurilor de pensii private erau investite in actiuni (54%) si obligatiuni (28%), restul in alte instrumente financiare. Statele cu cele mai mari ponderi ale investitiilor in actiuni sunt Brazilia (72%), Hong Kong, SUA, Marea Britanie, Africa de Sud si Irlanda (cu 59%-62%).

„Realitatea din spatele acestor statistici este ca economisirea privata in general si grija pentru economisirea in vederea pensionarii in special reprezinta un indicator clar de civilizatie. In Vest, populatia economiseste prin fondurile de pensii pentru ca are toate motivele sa o faca: o legislatie liberalizata, stimulente fiscale consistente si sisteme bine puse la punct. Toate acestea incurajeaza – deja de mai bine de 100 de ani –publicul sa isi puna banii si increderea in fondurile de pensii. Daca in Romania cultura economisirii are inca de prins din urma statele occidentale, este responsabilitatea autoritatilor publice sa introduca toate stimulentele si facilitatile pentru ca oamenii sa fie incurajati sa economiseasca pentru pensie”, a adaugat presedintele APAPR.

DC sau DB?

In ceea ce priveste modelul urmat de sistemele de pensii private din aceste state, schemele de pensii de tip „contributii definite” (DC) similare celui romanesc castiga tot mai mult teren in defavoarea schemelor de tip „beneficii definite” (DB).

Ponderea activelor fondurilor de pensii de tip DC este in prezent de 41% fata de 59% pentru DB – situatia din urma cu 10 ani era 32% DC si 68% DB. Tendintele globale arata astfel o tranzitie puternica dinspre sistemele traditionale, ocupationale si DB, ale statelor din Vest, catre schemele DC practicate cu precadere in statele din Est.

In Europa Centrala si de Est (inclusiv Romania), ca si in America Latina si alte zone, sistemele de pensii private sunt de tip „contributii definite”, implicand costuri si o complexitate mai redusa decat sistemele cu „beneficii definite”.

Studiul citat de APAPR apartine companiei Towers Watson rezultata din fuziunea Watson Wyatt cu Towers Perrin, care a dus la aparitia celei mai mari companii de consultanta de acest tip la nivel mondial.

Pensii private: Pilonul II se apropie de 10% investitii in actiuni

Pensii private: Pilonul II se apropie de 10% investitii in actiuni