Romanii vor prefera in perioada urmatoare depozitele pe termen mediu si lung, in defavoarea celor pe termen scurt, sunt de parere bancherii, care pun acest aspect pe seama scaderii continue a dobanzilor la credite. "Daca dobanzile creditelor de la noi vor continua sa scada pana la nivelul celor din Uniunea Europeana (UE), este foarte probabil ca in perioada urmatoare sa asistam la o crestere a depozitelor pe termen mediu si lung care sa le devanseze pe cele pe termen scurt", a declarat ieri Patrick Gelin, presedinte si director general al BRD-Societe Generale.

Aceasta ar putea reprezenta, potrivit oficialului institutiei bancare, elementul de baza pentru intarirea creditarii pe termen mediu si lung. Trebuie mentionat ca in momentul de fata discrepanta dintre nivelul creditelor si cel al depozitelor pe termen mediu si lung constituie principala cauza a numarului limitat de astfel de credite. "Scaderea dobanzilor la credite s-a datorat intr-o oarecare masura si aprecierii leului, dar nu cred ca acesta a fost motivul de baza", a mai spus presedintele BRD.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri