Bank Leumi Romania a lansat in luna octombrie a acestui an serviciul OP Link, o aplicatie care ofera utilizatorilor posibilitatea completarii si tiparirii ordinelor de plata pe Internet, a anuntat societatea.
Aplicatia OP Link poate fi accesata prin intermediul site-ului bancii si reprezinta o alternativa la ordinele de plata clasice. Utilizatorii vor introduce datele necesare procesarii ordinului de plata, iar la tiparire ordinul de plata generat va contine un cod de bare care va fi prelucrat de catre functionarii bancii imediat ce utilizatorii il vor pune la dispozitia acestora.

Banca ofera clientilor care vor folosi aceasta modalitate de plata reduceri de 15% la comisioanele pentru platile in lei.

Clientii Leumi care au ales, la deschiderea contului curent, sa poata folosi canale de comunicare alternative, pot transmite ordinele de plata catre banca atat prin e-mail cat si prin fax, realizand economii importante de timp.

Potrivit comunicatului de presa al bancii, OP Link reduce riscul completarii gresite a informatiilor cuprinse in ordinul de plata, datorita algoritmului de verificare a campurilor parametrizabile continute de aplicatia Leumi, care va semnaliza utilizatorului completarea eronata a acestora.

„Banca a dezvoltat si alte aplicatii, cum este serviciul de alerte SMS, care avertizeaza clientii in timp real asupra operatiunilor pe care le desfasoara cu cardul sau pe contul curent sau serviciul Leumi Online care ofera posibilitatea de a efectua o gama larga de operatiuni prin Internet Banking”, a declarat Dan Negrau, vicepresedinte executiv al bancii.

Bank Leumi Romania a inregistrat in anul 2009 un profit net de 12,7 milioane lei, in crestere fata de rezultatul obtinut in 2008, de 7,5 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri