Apple este interesata in crearea unui nou model de iPad cu ecran hibrid care poate functiona in modul clasic dar, in mod dinamic si in timp real, sa treaca in modul low-power e-ink pentru citirea mai eficienta a cartilor si vizualizarea mai clara a imaginilor statice, scrie presa internationala.
Noul sistem dinamic hibrid descris de Apple ar putea sa identifice zonele unde sunt afisate imagini in miscare (video) si sa functioneze in acele regiuni ca un LCD clasic si, in mod similar, sa depisteze textul sau imaginile statice si sa intre automat in acele regiuni intr-un mod e-ink, mai clar si care sa consume mai putina baterie.

Practic, utilizatorul nu va trebui sa apese pe un buton special pentru a trece de la un mod la altul, viitorul iPad putand identifica de unul singur regiunile de interes.

Compania Apple s-a aratat interesata de aceasta tehnologie saptamana aceasta, depunand si o cerere pentru patentarea tehnologiei.

Display-urile e-ink sau de “hartie electronica” sunt avantajoase deoarece nu necesita o lumina de fundal pentru a opera si deci scrisul este mai lizibil in lumina directa. Unul dintre gadget-urile care foloseste acest sistem este Amazon Kindle.

Tehnologia ar putea fi de interes major pentru Apple intrucat si aceasta companie vinde carti digitale prin biblioteca virtuala iBookstore, disponibila pentru iPad, iPhone si iPod Touch.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri