Vanzarile de telefoane mobile depasesc record dupa record. Numai in ultimul trimestru al anului trecut numarul acestora a fost de aproape 257 milioane aparate, potrivit unui raport al agentiei Strategy Analytics, preluat de cotidianul „Le Figaro“. Producatorul Nokia a acaparat aproape o treime din piata mondiala. Totusi, analistii estimeaza ca vanzarile vor incetini in cursul acestui an. Agentia va prezenta joi rezultatele studiilor sale, chiar inainte ca Nokia sa dea publicitatii bilantul financiar pe 2005. Potrivit Strategy Analytics, grupul finlandez, numarul unu mondial, a vandut in trimestrul al patrulea al anului trecut 82 milioane de telefoane mobile. Aproape de doua ori mai mult decat americanii de la Motorola, principalul lor concurent.

In 2005, Nokia a avut o cota de piata de aproape o treime din volumul total de 823 de milioane de aparate comercializate, vanzarile progresand cu 21% fata de anul anterior. Dar tendinta de crestere va incetini in 2006, probabil pana la 15%. Mai putin optimisti, cei de la Samsung, numarul trei in sectorul telefoniei mobile, prognozeaza un ritm de crestere intre 5% si 10%. In orice caz, cei mai multi specialisti considera ca „dezvoltarea se va transfera din emisfera nordica catre statele sudice“, afirma Neil Mawston, director asociat la Strategy Analytics.

Vanzarile din Europa, America de Nord, Japonia si Coreea de Sud vor creste cu 5%-6% in 2006, comparativ cu 2005, dar in celelalte zone ale lumii cresterea va fi mai mare, de aproximativ 20%-30%. Acest transfer are numeroase consecinte: pretul telefoanelor va scadea, dar clasamentul primilor trei fabricanti va ramane neschimbat pana la sfarsitul acestei decade. Pretul mediu al unui telefon mobil se va diminua cu circa 5% si va costa in 2006 in medie 140 dolari. Nokia, Motorola si Samsung vor furniza peste doua treimi din productia mondiala de telefoane mobile, ele avand deja contracte solide cu cei mai importanti operatori de pe piata de profil.