Zapp a anuntat incheierea Fazei 3 de extindere si modernizare a retelei sale de voce si date CDMA450, atingand acum 70% acoperire teritoriala, in urma unor investitii de peste 50 de milioane de dolari. Extinderea si imbunatatirea retelei Zapp prin adaugarea de noi echipamente de retea au condus la cresterea ariei de acoperire, respectiv marirea capacitatii, astfel incat 80% din populatia tarii are acces la serviciile si produsele Zapp.

"Extinderea acoperirii retelei Zapp reprezinta o prioritate pentru noi. Anul trecut am investit peste 50 de milioane de dolari in faza a treia de dezvoltare a retelei la nivel national si vom continua si in 2005 investitiile in acest domeniu, pentru a atinge in a doua jumatate a anului o acoperire de 78% din teritoriu si 90% din populatia tarii", a declarat Victor Stan, director tehnic si vicepresedinte Zapp. In urma incheierii Fazei 3 de extindere si modernizare a retelei, Zapp acopera in prezent peste 200 de orase, 5.000 de kilometri de drumuri nationale si 1.200 de comune, totalizand 70% din teritoriul Romaniei si 80% din populatia tarii.

In luna aprilie a acestui an, Zapp va lansa Faza 4 de extindere si modernizare a retelei, ce va duce la acoperirea a 78% din aria geografica a tarii si a 90% din populatie. Astfel, reteaua Zapp va ajunge sa acopere 240 de orase, 6.300 de kilometri de drumuri nationale si 1.500 de comune. Investitiile in retea vor fi asigurate din finantarea de 94 de milioane de dolari obtinuta recent de Zapp. Aceasta finantare va permite companiei sa-si sustina singura cresterea, atat in ceea ce priveste extinderea retelei, cat si in ceea ce priveste cresterea numarului de abonati. Obtinerea finantarii a fost determinata, printre altele, de evolutia excelenta a companiei de la lansarea pe piata a primului serviciu de comunicatii mobile bazat pe o retea CDMA450. Cifra de afaceri a Zapp a evoluat spectaculos de la an la an: 14 milioane dolari in 2002, 52 de milioane dolari in 2003 si 93 de milioane de dolari in 2004. Anul 2004 a fost unul de cotitura pentru Zapp, intrucat inca din prima parte a anului compania a trecut pe profit operational.