Trecut de faza pionieratului, Internetul romanesc a ajuns la momentul fuziunilor si achizitiilor, dar pe sume mici. Lucrurile sunt inca haotice, dar exista deja cateva companii care preiau site-urile mai mici. Achizitiile de site-uri romanesti sunt abia la inceput, iar sumele vehiculate nu sunt spectaculoase.

„Vorbim de o piata de Internet care este la genunchiul broastei“, este de parere Orlando Nicoara, director general NetBridge Investments, care a facut in ultimii doi ani patru achizitii de site-uri. Neogen este un alt jucator pe piata Internetului romanesc, care a facut prima achizitie in 2003. „Intr-un an si jumatate, am achizitionat sase site-uri. Suma totala este confidentiala, dar pot sa spun ca este vorba despre sase cifre“, precizeaza Calin Fusu, director general la Neogen. „Un site mai mic poate valora si 50.000 de euro, in functie de cat de mare este site-ul pe care vrei sa-l cumperi. De fapt, nu cumperi numai un nume, ci si echipa din spatele site-ului, clientii, baza de utilizatori si chiar si compania“, este de parere Fusu.

Exista site-uri care au valoare mai mare de 50.000 de euro, dar inca nu s-a facut o asemenea tranzactie. Piata are insa potential, si daca s-ar face tranzactii cu site-urile mari romanesti, atunci valorile ar putea ajunge la cateva sute de mii de euro. Pana la sfarsitul anului, probabil ca vom asista si la o astfel de tranzactie spectaculoasa.

Cei de la NetBridge Investments se feresc sa avanseze cifre exacte, deoarece proprietarii de site-uri isi supraevalueaza afacerile. „Omul, cand aude sume atat de mari, zice ca isi face un site si deja are in minte banii cheltuiti. Nu-i vine sa creada cand ii spui ca site-ul lui valoreaza numai 1.000 de euro“, explica Nicoara. Nu se poate evalua un site asa cum s-ar evalua o companie obisnuita, dupa cifra de afaceri sau profitul pe care il genereaza. „Pe Internet, 90% din valoare o reprezinta potentialul pe care il are site-ul respectiv. Nu exista o reteta a succesului. Foarte importanta este persoana care se afla in spate si daca ea este capabila sa ridice valoarea site-ului“, spune Nicoara.

Conform directorului general NetBridge Investments, un site care sa valoreze in jur de 5.000 de euro trebuie sa fie curat din punctul de vedere al designului si al programarii, eventual sa fie pozitionat pe o nisa si sa aiba cel putin 1.000 de vizitatori pe zi. Nicoara subliniaza ca foarte imporanta este dedicarea celui care se ocupa de site si dorinta acestuia de a ajunge cu site-ul cat mai sus in piata. Fusu este de parere ca nu exista prea multe site-uri interesante care sa merite a fi achizitionate. „Suntem interesati de site-uri cu potential, insa in momentul de fata se cer niste preturi nerealiste pentru piata din Romania“, completeaza Nicoara. Interesant este faptul ca piata de publicitate creste mai repede decat apar site-uri de succes. „Oamenii ar face bine sa se lanseze in business-ul acesta. Piata de publicitate online este din ce in ce mai mare. Anul acesta, cred ca va fi de 2.500.000 de euro, bani care insa nu au unde sa fie plasati. Preturile pentru publicitatea online cresc pentru ca site-urile nu se dezvolta suficient de repede“, zice Fusu. Un site de succes poate avea mai multe surse de venit. In clipa de fata, cea mai folosita este publicitatea online. „Alte venituri vin de la clientii Bestjobs.ro, din hosting de pagini web, dar si e-comerce. Cel din urma este inca intr-o faza incipienta si oferim intreprinzatorilor mici posibilitatea sa-si faca un magazin virtual“, spune Fusu.

Citeste si:

Neogen a avut anul trecut venituri de 350.000 de euro, si Fusu estimeaza 1.000.000 de euro venituri in acest an. Despre profit, tot ce spun cei de la Neogen si de la Netbridge se rezuma la aceea ca este reinvestit aproape in totalitate. „Este o piata in formare si exista numai doi-trei cumparatori. Reinvestim ca sa nu ramanem in urma, deoarece Internetul este foarte dinamic. Este un domeniu care arde foarte rapid. Azi esti, maine nu mai esti“, incheie Nicoara.

Piata romaneasca de site-uri

• Conform Neogen, in ultimii doi ani au fost achizitionate site-uri Internet in valoare de maximum 500.000 de euro
• Cele mai mari achizitii au fost pana acum in jur de 50.000 de euro, insa este de asteptat ca in acest an sa fie efectuate primele tranzactii de peste 100.000 de euro
• Achizitii NetBridge Investments: referat.ro, sentimente.ro, myjob.ro, weblog.ro
• Achizitii Neogen: Hihooy.ro, Myhost.ro, Relatii.ro, RHP.ro, Resurseumane.ro, Prohost.ro

STIRI

Microsoft lanseaza Windows XP x64 luna viitoare
Microsoft intentioneaza sa lanseze noile versiuni „x64“ ale sistemelor de operare Windows Server si Windows XP la finele lunii aprilie 2005. Microsoft va profita de conferinta anuala Windows Hardware Engineering Conference (WinHEC), programata a incepe la data de 25 aprilie 2005, pentru a lansa pe piata primele sisteme de operare destinate noilor microprocesoare de 64 biti. Sistemele echipate atat cu microprocesoarele Athlon64 si Opteron, dezvoltate de AMD, cat si cu microprocesoarele Xeon dezvoltate de Intel, au o putere de calcul mai mare si utilizeaza mai multa memorie decat cele pe 32 biti.