Compania si-a marit echipa cu peste 100 de consultanti de vanzari si personal specializat, pentru a face fata traficului din cele 3 zile de shopping.

"Daca anul trecut, pe o suprafata de 38.000 mp am vandut in magazinele Flanco peste 60.000 de produse in valoare de peste 30 mil. de lei, anul acesta, avand o suprafata mai mare cu 20% si experienta primului an de Black Friday, ne asteptam la vanzari cu 50% mai mari, mai ales ca am analizat preferintele clientilor si ne-am concentrat pe pregatirea de oferte pe segmentele de televizoare cu ecran plat, laptopuri, tablete, smartphone-uri, foto-video si electrocasnice” a declarat Violeta Luca, CEO Flanco.

Reducerile oferite de retailer sunt intre intre 25 si 60%.

Black Friday a fost adus in Romania in 2011 de catre companiile Flanco si eMAG, in premiera pentru piata locala. Compania a inceput in vara planificarea acestui eveniment

Citeste si:

“Este un eveniment motor pentru piata locala, care marcheaza punctul de start al cresterii consumului in sezonul de iarna. Este o situatie in care ambele parti au de castigat - consumatorii se pot bucura de preturi extrem de avantajoase, iar retailerii pot face volume, pot sa valorifice stocuri si mai ales sa atraga clienti noi, care ulterior vor reveni, in cazul in care le-a placut experienta de cumparare”, a adaugat Violeta Luca, CEO Flanco.

Programul de functionare al magazinelor a fost extins in toata reteaua, de la 8:00 pana la 22:00.

Traditia este originara din Statele Unite, unde Black Friday, ultima vineri din luna noiembrie, marcheaza deschiderea sezonului de cumparaturi de sarbatori, fiind si ziua cu cele mai multe promotii din an.

Compania a inregistrat afaceri de 113,7 milioane de euro si un profit net de 760.000 de euro anul trecut. Retailerul are 78 de magazine si peste 800 angajati. Conducerea acestuia isi doreste sa ajunga la finalul anului la o cota de 15% dintr-o piata estimata 1,15 miliarde de euro.