Compania de telecomunicatii Ericsson a lansat o initiativa noua in Romania, numita "Premiile Ericsson pentru Excelenta in Telecomunicatii", se arata intr-un comunicat al societatii.

Ericsson intentioneaza sa promoveze activitatea stiintifica a universitatilor romanesti si sa-i premieze pe cei mai buni studenti romani din domeniul telecomunicatiilor.

"Premiile Ericsson pentru Excelenta in Telecomunicatii" se inscriu in categoria activitatilor selective pe care Ericsson le sponsorizeaza in domeniile tehnologic si educational in regiunea Europei de Sud-Est. Ericsson va premia cele mai bune teze din domeniul telecomunicatiilor, din fiecare facultate care are o sectie de profil. Ericsson ofera studentilor premiati ocazia sa obtina experienta practica si sa intre in contact cu o companie care are peste 100 de ani de activitate. Pot participa atat studenti in ani terminali, cat si absolventi, care vor fi premiati in cadrul unei ceremonii exclusive, ce va avea loc la sfarsitul fiecarui an universitar. Premiile includ - printre altele - un stagiu de sase luni la Ericsson si o vizita a castigatorilor la sediul Ericsson din Romania si la sediul central Ericsson din Suedia.

Citeste si:

Procesul de evaluare include constituirea unei comisii, cu reprezentanti din fiecare facultate participanta, comisie formata din cel putin trei profesori responsabili cu selectia celor mai bune teze ale studentilor si absolventilor. Selectia se bazeaza pe urmatoarele criterii: relevanta subiectului, originalitate, calitatea tezei, nota obtinuta si numarul de lucrari stiintifice publicate (unde este cazul).

Proiectul "Premiile Ericsson pentru Excelenta in Telecomunicatii" a fost lansat pentru prima oara in Grecia acum opt ani si de atunci a fost intampinat cu interes de comunitatea academica din aceasta tara.
Acum, pentru prima data, competitia este lansata in Romania si in Malta cu scopul de a crea legaturi intre studentii si universitatile din Europa de Sud-Est.