Marius Ghenea se va ocupa mai ales de strategia de investitii a Catalyst Romania, unul dintre cele mai importante fonduri locale de private equity si venture capital, dar in acelasi timp va oferi consultanta pentru 3TS CEE Fund III.

“Voi cauta cele mai bune proiecte de IT cu scopul de a construi un portofoliu de investitii cat mai consistent si valoros pe zona de tehnologie. Ne uitam mai ales la zona TMT, cu precadere IT, dezvoltare software si Internet of Things. Incurajam proiectele originale si scalabile, astfel incat ne-am propus sa incheiem trei sau patru investitii in 2015”, a declarat Marius Ghenea, pentru wall-street.ro.

Marius Ghenea este unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori in randul tinerilor si se afla pe lista scurta a intreprinzatorilor ideali in viziunea romanilor.

Catalyst Romania este un fond de private equity dedicat Romaniei, finantat in principal de catre Fondul European de Investitii (FEI) prin initiativa JEREMIE, ca parte a Programului Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice", cofinantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala. Perioada de investitii este de 2-5 ani pentru companiile vizate.

Fondul finanteaza, cu investitii cuprinse intre 200.000 de euro si 2 milioane de euro IMM-uri autohtone care activeaza in special in domeniile TMT. Alaturi de FEI, au mai angajat investitii in fond si BT Asset Management, companie membra a grupului Financiar Banca Transilvania, 3TS Capital Partners, precum si alti investitori privati. Fondul este administrat de catre 3TS Capital Partners.

Din echipa locala a 3TS Capital mai fac parte Mihai Sfintescu (partener), Bogdan Iordache (investment manager) si Nicoleta Strobach (investment manager).

Una dintre problemele ecosistemului antreprenorial romanesc, inclusiv cel din industria IT, este ca, desi pe de o parte, antreprenorii au nevoie de finantare, iar potentialul de crestere al firmelor este urias, pe de alta parte, putine proiecte sunt finantabile. Practic, numarul companiilor proactive, care ies in fata si care sa urmeze drumul finantarii alaturi de un fond de private equity, este foarte redus.

Care sunt explicatiile lui Marius Ghenea, antreprenor si investitor in IT, pentru aceasta realitate?

Citeste si:

“Sunt mai multe directii pe care le-am identificat”, raspunde Marius Ghenea. O prima explicatie este ca multe companii de IT din Romania se preocupa mai curand de dezvoltarea de soft-uri la cerere, astfel incat aceste firme sunt greu de finantat si au o problema de scalabilitate. “Firmele nu sunt suficient de ancorate pentru investitii. In general, profilul companiilor de IT este construit pe generarea de venituri curente”, completeaza Marius Ghenea.

O alta problema semnalata de Marius Ghenea are mai degraba legatura cu strategia si viziunea de business. “Multi antreprenori nu-si structureaza bine businessul si viziunea pe termen lung. Ar trebui sa adere la un business plan care sa includa o strategie de finantare si de investitii.”

A treia explicatie este legata de un anumit mod de a opera al companiilor romanesti, bazat exclusiv pe solutii organice de crestere, astfel incat antreprenorii gandesc intr-un mod simplist: “daca nu am bani pentru anumite dezvoltari, mai bine nu le fac.”

“Am intalnit acest comportament inclusiv in strategia companiilor valoroase. Antreprenorii trebuie sa inteleaga ca pot creste inclusiv prin atragerea de debt si de equity si sa nu gandeasca ca pot face dezvoltari doar din resursele proprii”, explica Marius Ghenea.

Comertul electronic se afla pe lista domeniilor predilecte pentru investitii mai ales ca fondul de private equity Catalyst a investit anul trecut in magazinul online elefant.ro, in schimbul unei participatii de aproximativ 10%, iar Marius Ghenea are expertiza in domeniu, el fiind actionar al Fit Distribution, PCFun si PC Garage. “Vedem posibilitati de crestere in ecommerce, un domeniu emergent in Romania si in regiune. Vad, de asemenea, posibilitati de consolidare regionala. Chiar si o investitie a Catalyst in cadrul PCFun si PCGarage este posibila”, spune Marius Ghenea.

elefant.ro primeste o investitie de la fondul Catalyst Romania

elefant.ro primeste o investitie de la fondul Catalyst Romania

Pe langa Elefant.ro, 3TS Catalyst Romania are participatii in cadrul Simartis, AvocatNet, iar si 3TS CEE Fund III este actionar in cadrul InternetCorp, publisherul wall-street.ro.

Fondul Catalyst a mai bifat o tranzactie

Fondul Catalyst a mai bifat o tranzactie

3TS Capital, una dintre cele mai mari firme de venture capital din regiune, s-a remarcat in trecut prin investitia in Avangate (exit catre Francisco Partners in 2013) si prin investitia in LogMeIn (o firma tehnologie cu o capitalizare bursiera de 1,2 miliarde de dolari).

TRANZACTIE: Compania "made in Romania" Avangate, achizitionata de fondul de private equity Francisco Partners din Silicon Valley

TRANZACTIE: Compania "made in Romania" Avangate, achizitionata de...