Un medicament folosit în tratarea gutei, colchicina, ar putea fi noua speranţă în tratamentul pentru COVID-19. Medicamentul urmează a fi testat în Marea Britanie, în cadrul unui studiu clinic în care vor fi folosiţi cel puţin 2.500 de pacienţi.

Studiul RECOVERY, care este cel mai mare studiu clinic din lume de tratamente pentru pacienţii spitalizaţi cu COVID-19, va alege cel puţin 2.500 de pacienţi pentru a primi colchicină, care este utilizată ca tratament antiinflamator pentru gută.

Oamenii de ştiinţă spun că inflamaţia joacă un rol major în cazul COVID-19 şi tratamentul cu dexametazonă, un alt antiinflamator, a arătat deja că poate reduce decesele în rândul bolnavilor cu forme grave, informează Digi24.

Anamaria Dobrotă, medic infecţionist, afirmă că este bine să observăm şi dacă alte medicamente cu aceste proprietăţi pot ajuta în lupta cu acest virus. Studiile trebuie să fie foarte bine puse la punct şi să se ţină cont de reacţiile adverse.

„În principal ar avea efect antiinflamator şi la fel poate să oprească unele căi din procesul acesta de inflamaţie care în COVID-19 este foarte puternic la unii pacienţi şi duce la simptome destul de grave”, a declarat Anamaria Dobrotă.

Sursa foto: Shutterstock/ nito

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri