Un medicament antiinflamator, tocilizumab, reduce riscul de deces la pacienţii spitalizaţi cu o formă gravă de COVID-19, conform rezultatelor unui vast studiu britanic, informează Agerpres.

Rezultatele indică faptul că „la 25 de pacienţi trataţi cu tocilizumab, ar fi salvată o viaţă în plus", au declarat responsabili din cadrul studiului clinic britanic Recovery, care testează o serie de medicamente.

Studiul a arătat, de asemenea, că tocilizumab scurtează perioada până la externarea pacienţilor şi reduce necesitatea ventilaţiei artificiale.

Rezultatele testelor

Circa 4.000 de pacienţi în stare gravă au fost trataţi cu tocilizumab în Marea Britanie. „Astăzi, chiar şi mai mulţi pacienţi vor beneficia de acest tratament", a adăugat el.

„Testele precedente asupra tocilizumab au prezentat rezultate mixte", a declarat Peter Horby de la Universitatea Oxford, responsabil din cadrul studiului Recovery, citat într-un comunicat.

Beneficiile tocilizumab se adaugă acum celor ale steroizilor, potrivit cercetătorilor: în asociere cu un steroid precum dexametazona -singurul tratament care şi-a dovedit până în prezent eficacitatea în reducerea mortalităţii cauzate de COVID-19 - „impactul" asupra mortalităţii "este important" .

Datele „sugerează că la pacienţii cu COVID-19 care prezintă hipoxie (care necesită oxigen) şi o inflamaţie semnificativă, tratamentul care asociază un corticosteroid, cum ar fi dexametazona, cu tocilizumab reduce mortalitatea cu aproximativ o treime la pacienţii care necesită doar oxigen şi cu aproape jumătate la cei care au nevoie de ventilaţie mecanică invazivă" (ventilator).

Tocilizumab, utilizat pentru artrita reumatoidă, se administrează intravenos

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri