„Investitiile in start-up-uri fac parte din strategia noastra de crestere si extindere internationala, iar pentru inceputul acestui an am decis sa ne concentram pe doua start-up-uri din Europa de Vest. Avem incredere in potentialul acestor doua echipe si planuim sa fim implicati activ in dezvoltarea lor, nu doar in ceea ce priveste zona de software si consultanta IT, ci si in ceea ce priveste consultanta de business”, a declarat Alexandru Lapusan, CEO si co-fondator Zitec.

Citinite este un instrument de marketing inteligent pentru viata de noapte, care isi propune sa devina resursa principala pentru promovarea evenimentelor la nivel global, oferindu-le organizatorilor o solutie digitala foarte precisa si eficienta, care sa le permita un grad foarte ridicat de interactiune cu publicul lor tinta.

In versiunea sa initiala, solutia mobila oferita de Citinite va permite organizatorilor de evenimente si managerilor de localuri sa isi publice si sa isi promoveze evenimentele desfasurate in diverse locuri din Londra, in timp ce utilizatorii finali vor primi recomandari de evenimente, in functie de preferintele lor.

Echipa Citinite si Zitec s-a concentrat pana acum pe definirea produsului initial, iar in momentul de fata Zitec este aproape de finalizarea si livrarea primei variante a proiectului (MVP). Lansarea este programata pentru luna aceasta in Londra, urmand ca in cursul acestui an Citinite sa devina disponibila pe tot teritoriul Marii Britanii, dar si in orase precum New York, Boston sau Hong Kong.

„Zitec a iesit in evidenta datorita disponibilitatii de a veni cu idei noi si dorintei de a crea relatii pe termen lung cu partenerii. Pana acum, rezultatele au fost excelente, iar platforma noastra a beneficiat enorm de pe urma experientei variate a specialistilor Zitec. In plus, tematica Star Trek din biroul lor este cu siguranta un bonus important!”, a spus, la randul sau, Josh Krysiak, fondatorul Citinite.

cosQuare intentioneaza sa devina prima retea de socializare dedicata companiilor, incluzand totodata optiunea unica de cumparare imediata. Astfel, cumparatorii care interactioneaza prin intermediul acestei platforme pot discuta, analiza si cumpara produse direct de pe cosQuare, fara a mai fi redirectionati catre site-urile companiilor sau ale unor distribuitori.

Citeste si:

Companiile au la dispozitie instrumente aditionale de marketing si vanzari, inclusiv posibilitatea de a crea si a gestiona magazine online prin intermediul cosQuare, unde isi vor putea vinde produsele. Toate acestea au ca scop crearea unei experiente noi pentru cumparatori si cresterea volumului de vanzari pentru companii, prin oferirea unei legaturi directe intre cele doua parti, utilizand conversia directa in locul publicitatii.

Ca si in cazul start-up-urilor sustinute anterior, Zitec s-a concentrat, alaturi de cosQuare, pe crearea produsului initial, aflat acum in curs de dezvoltare, dar si pe atragerea unui numar important de investitori si consultanti. Lansarea software-ului este preconizata pentru ultimul trimestru din acest an.

„Am gasit in Zitec un partener potrivit pentru cosQuare, in special datorita experientei lor in domeniul start-up-urilor. Am comunicat excelent, atat cu Alexandru, CEO-ul lor, cat si la nivel managerial, si apreciez pe deplin know-how-ul si competentele din cadrul acestei companii”, a declarat Duco Hiensch, fondatorul cosQuare.

Pana in prezent, Zitec a investit in special in start-up-uri din SUA, precum Zipongo, Online.Tv, VideoPublishing.com sau Huddlehero.com, Citinite si cosQuare fiind primele start-up-uri din vestul Europei in care compania romaneasca a decis sa investeasca.

De asemenea, pana acum Zitec a investit si intr-un start-up romanesc, editura de benzi desenate HAC!BD, deja populara pe piata locala datorita revistei Harap Alb continua.