“Aprobarea data de ITU pentru WiMax mobil creste sansele ca aceasta tehnologie sa fie mai larg dezvoltata pentru ca nu mai sunt necesare aprobari speciale sau benzi specifice”, a declarat Glenn Fleishman, de la publicatia electronica WiMax Networking News, care vede in aceasta hotarare o oportunitate pentru operatorii care nu au dezvoltat inca reteaua 3G.

Tehnologia WiMax a fost creata pentru un spectru autorizat, insa cele mai multe spectre radio sunt deja folosite.

In Romania, Societate Nationala de Radiocomunicatii (SNR) detine licenta de utilizare a benzilor de 3.600 – 4.200 MHz pe care le utilizeaza pentru difuzarea programelor nationale de radio si televiziune. SNR trebuie sa elibereze insa benzile de 3600-3659 MHz si 3701-3759 MHz in vederea utilizarii acestora pentru sisteme BWA (Broadband Wireless Access-acces pe suport radio in banda larga), potrivit Ordonantei de Urgenta privind stabilirea unor masuri pentru reorganizarea utilizarii spectrului radioelectric in banda de frecvente 3600-3800 Mhz.

„Decizia nu afecteaza alocarile de benzi de frecvente si licentele existente pentru operatorii de radiocomunicatii in general. Faptul ca o tehnologie a fost primita intr-o familie de standarde nu schimba automat prevederile licentelor in vigoare, a comentat pentru Wall-Street Dan Georgescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI).

"O posibila consecinta ar fi ca detinatorii actuali de licente 3G sa solicite dreptul de a implementa noua tehnologie, dar pentru ca acest lucru sa se intample este necesar sa li se acorde drepturi suplimentare de utilizare a spectrului de frecvente in banda desemnata de UIT pentru introducerea tehnologiei WiMAX, respectiv 2500-2690 Mhz” a spus Georgescu.

Citeste si:

„Prin adoptarea deciziei de includere a tehnologiei WiMAX in familia tehnologiilor 3G, WiMAx are aceleasi sanse de dezvoltare ca si celelalte tehnologii 3G, in masura in care vor exista operatori care vor dori sa investeasca in aceasta tehnologie”, a completat acesta.

„Decizia de aprobare a versiunii IEEE 802.16 ca standard IMT-2000 (n.r. Standard global pentru retele wireless de generatia a treia definit International Communication Union) sporeste in mod semnificativ oportunitatile pentru dezvoltarea globala, in special pentru benzile 2,5 si 2,69 pentru a furniza internet mobil care sa satisfaca cererea atat pe piata urbana cat si pe cea rurala”, au declarat reprezentantii WiMax Forum, organizatie al carei scop este certificarea interoperabilitatii produselor WiMax.

„Nu pot sa spun ca sunt foarte surprins de aceasta decizie, mai ales datorita inmultirii numarului de anunturi din ultimul timp dar si credibilitatii pe care tehnologia a dobandit-o”, a comentat analistul Dean Bubley. Acesta considera insa ca va mai trece o perioada pana cand retelele WiMax vor fi raspandite in mai toate regiunile, avand in vedere ca trebuie sa se deruleze licitatiile pentru benzile de frecventa sau sa se construiasca retele.

Specialistii se asteapta insa ca pe viitor sa exista reguli speciale pentru accesul la tehnologia WiMax.