Insa ingrijorarile legate de perspectivele industriei monitoarelor cu cristale lichide (LCD), pentru restul anului, se accentueaza, in contextul in care incetinirea economica la nivel mondial tinde sa diminueze cheltuielile de consum.

Analistii estimau ca sectorul va fi afectat de o incetinire la sfarsitul celui de-al doilea semestru, insa au anuntat ca tendinta s-ar putea instala mai devreme si ar putea duce la o criza mai lunga decat se asteptau.

LG Display, cel de-al doilea producator de monitoare cu cristale lichide din lume, a afisat pentru al doilea trimestru, ce s-a incheiat la 30 iunie, un profit net de 759 miliarde woni (738,3 milioane dolari), in linie cu estimarile a zece analisti chestionati in cadrul unui sondaj Reuters, ce prevedeau in medie un profit net de 752 miliarde woni.

Citeste si:

In aceeasi perioada a anului trecut, compania a inregistrat un profit net de 228 miliarde woni, in timp ce in primul trimestru al acestui an, cifra s-a ridicat la 717 miliarde woni.

Vanzarile din al doilea trimestru pe o baza consolidata au atins 4.210 miliarde woni, in urcare fata de 3.360 miliarde woni in anul precedent, insa sub nivelul de 4.380 miliarde woni estimat de analisti.

LG Display a estimat ca preturile produselor vor scadea cu putin peste 10% in al treilea trimestru, dupa un declin de 5% in cel de-al doilea. Compania a mai precizat ca marja castigurilor inainte de taxe, dobanzi, depreciere si amortizari (EBITDA) a fost de 38% in al doilea trimestru, comparativ cu 39% in perioada ianuarie-martie.