Omnilogic, companie care activeaza pe piata de distributie IT&C din Romania, considera ca piata romaneasca de IT, networking si comunicatii a ajuns la nivelul de maturitate necesar pentru a absorbi cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial, drept pentru care si compania isi organizeaza planul strategic in concordanta cu aceste transformari.
Omnilogic a finalizat investitia de 6 milioane euro intr-un data center de ultima generatie localizat in Otopeni (parte dintr-o investitie ce depaseste 23 milioane euro) si spera sa ajunga, in viitor, la o retea de 4 – 5 centre de date in toata tara.

Reprezentantii Omnilogic sustin ca externalizarea masiva a serviciilor IT (bazata pe centrele de date) constituie trendul urmatorilor doi ani.

“In ultimii ani, piata globala de tehnologie a trecut prin schimbari semnificative. Anul acesta vorbim despre centre de date de ultima generatie si despre reasezarea business-ului pe noi coordonate si valori, reasezare care a stat la baza investitiei recente facuta de compania noastra intr-un astfel de centru de date”, a declarat Gabriel Marin (foto), CEO Omnilogic Romania.

Referitor la obiectivele de business pe care compania le are in vedere, CEO-ul Omnilogic a spus ca nu intentioneaza sa intre in business-ul de hosting la nivelul conceptual de baza.

“Ceea ce dorim este ca atat direct, cat si printr-un numar restrans de parteneri, sa oferim servicii cu valoare adaugata, inclusiv in regim ASP (Application Service Provider) unui numar restrans de clienti a caror necesitati din zona IT&C implica un nivel inalt de performanta a serviciilor profesionale”, a adaugat acesta.

Omnilogic si IDG Romania au reunit la cea de-a zecea editie a Convergent Networks cativa parteneri cu experienta larga in ceea ce priveste domeniul centrelor de date: APC, Corning Cable Systems, Cisco Systems, Sun Microsystems si VMware, care au prezentat noi oportunitati de business ale pietei comunicatiilor convergente la baza carora se afla centrele de date.

In cadrul prezentarilor sustinute la eveniment, Calin Poenaru, SE Manager la Cisco Systems Romania, a afirmat ca viitorul centrelor de date sta in virtualizarea acestora.

Conform IEE (programul Energie Eficienta Inteligenta care sprijina implementarea politicilor Uniunii Europene in domeniul energiei regenerabile), virtualizarea reprezinta un set de mijloace care ascunde infrastructura de calcul atat de utilizatori, cat si de sistemele de calcul.

Din acest motiv, Cisco Systems Romania se va axa in continuare pe consolidarea serviciilor de virtualizare in centrele de date, pentru a creste, astfel, nivelul utilizarii acestora si pentru a crea noi oportunitati, ca de exemplu reducerea dimensiunilor echipamentelor, oferirea unui spatiu mai mare etc.

Tot in cadrul Convergent Networks, Omnilogic a anuntat semnarea unui parteneriat de distributie a produselor Corning Cable Systems, companie care a inventat primul cablu de fibra optica cu pierderi reduse din lume si a impus standarde inalte in ceea ce priveste sistemele cu infrastructura de cabluri pentru centrele de date.

Portofoliul Corning Cable Systems cuprinde solutii complete si customer-focused, de la cabluri si conectori, pana la hardware si servicii de retea, inclusiv network design, project management, instalare si mentenanta, precum si programe variate de training.

Totodata, pe langa parteneriatul strategic realizat impreuna cu cei de la Corning, Omnilogic a preluat si sarcina de a distribui in Romania produsele Scientific Atlanta, care a devenit companie Cisco in februarie 2006.

Scientific Atlanta schimba modul in care utilizatorii primesc, utilizeaza si se bucura de experientele de comunicare, informare si entertainment oferite de furnizorii de servicii prin cablu, telecom, wireless si satelit.

“Datorita faptului ca utilizatorii au devenit din ce in ce mai interesati de serviciile si comunicatiile care combina voce, video, date si mobilitate, in ultimii ani, piata de telecomunicatii s-a indreptat catre tehnologiile si aplicatiile video. Si in Romania, din ce in ce mai multi furnizori importanti de servicii de telecomunicatii isi indreapta atentia catre solutiile video si, in special, catre tehnologia IPTV”, a spus Sebastian Banica, Senior Sales Director Commercial Division Omnilogic.

Omnilogic a fost infiintata la sfarsitul anului 1992. De la inceput si pana in prezent, compania a initiat si a consolidat parteneriate strategice cu producatori precum: IBM, HP, Dell, SUN Microsystems, Cisco Systems, Nortel, Ericsson, SMC, RAD DataCom, Novell, Corel, Symantec, Lenovo, Lexmark, VMware sau Oracle.

Omnilogic si-a extins anul trecut afacerile pe zona de servicii IT si dezvoltare de software, prin achizitia companiei Softnet Development&Consulting, cel mai puternic partener din Romania al companiei americane IBM.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri