“Factorii care au influentat aceasta crestere se subordoneaza in primul rand pretului, care a devenit tot mai accesibil, dar si dezvoltarii retail-ului”, au declarat, pentru Wall-Street, reprezentantii companiei.

Cresterea acestui segment a stat sub semnul unei penetrari mai mari la nivelul de cumparare al produselor, dar si sub impactul directionarii cosului de cumparaturi si pe produse de entertainment.

Piata romaneasca de gaming era estimata anul acesta la aproximativ 15 milioane euro, urmand ca jumatate din aceasta valoare sa fie realizata in ultimul semestru din 2008, potrivit reprezentantilor Flamingo International.

Conform oficialilor companiei, in aceasta perioada romanii au tendinta de a se indrepta mai mult catre segmentul de entertaiment si gaming, care va genera vanzari de aproximativ 50 milioane lei in ultimele doua saptamani din decembrie, in pofida crizei financiare.

De asemenea, potrivit distribuitorului de jocuri Ubisoft, piata din Romania a crescut destul de mult in acest an, chiar daca reprezentantii companiei nu se pot pronunta cu privire la volumul de crestere pe care l-a inregistrat segmentul de gaming la nivel local.

In opinia lui Edei Jacint, specialistul in relatii publice al Ubisoft Romania, aceasta crestere s-a datorat, in principal, atentiei deosebite manifestate de publisheri pentru gamer-ul roman: "Investind in piata si in imagine, s-a vazut ca se pot vinde jocuri si in Romania, chiar foarte bine. De exemplu, Ubisoft a organizat doar in acest sfarsit de an trei lansari de jocuri care au ridicat din ce in ce mai mult stacheta evenimentelor de acest gen", a adaugat acesta.

Referitor la ceea ce s-a intamplat in acest an comparativ cu 2007 pe piata de gaming din Romania, Jacint explica faptul ca la inceputul lui 2008 s-a simtit alinierea la tendintele Vestului si ca, drept urmare a acestui fapt, au castigat tot mai mult teren consolele next generation si, implicit, si jocurile pentru acest segment. Totusi, in continuare, in Romania, cele mai populare raman jocurile pentru PC.

De cealalta parte, Andreea Allardin, director general al Best Distribution, spune ca fiecare an este unic, fiind marcat de diferite lansari. Per total, aceasta se declara multumita de evolutia pietei de gaming din Romania.

Vanzarile Best Distribution se ridica la 240.000 de unitati date spre achizitie pana in acest moment. Numai in luna decembrie a acestui an compania se asteapta sa vanda 40.000 de jocuri, reusind, astfel, sa incheie anul 2008 cu 280.000 de unitati cumparate, la o valoare de circa 6 milioane euro. Anul 2007 a fost incheiat cu o cifra de afaceri de 4 milioane euro, iar in 2008 compania a ajuns sa detine o cota de 65 - 70% din piata.

Citeste si:

Spre comparatie, Ubisoft spera sa atinga pana la sfarsitul acestui an afaceri de 15 milioane euro.

Compania a avut in 2008 mai multe titluri care s-au bucurat de o popularitate deosebita si care au fost foarte bine primite, insa cifra care estimeaza numarul de unitati vandute este de 50.000. Jacint a spus ca, din cauza crizei financiare, este greu de aproximat cate jocuri se vor mai vinde in aceasta ultima luna a anului si ca, in mod obisnuit, aceste vanzari reprezinta circa 30% din valoarea totala a celor efectuate in restul anului.

Pe parcursul sezonului estival, vanzarile de jocuri nu sunt foarte mari, intrucat perioada concediilor tine consumatorii departe de calculatoarele personale, si, implicit, de jocuri.

Potrivit reprezentantilor celor doua companii, perioada iernii este mai productiva din acest punct de vedere."Nu putem vorbi, totusi, de o scadere drastica a vanzarilor - oamenii sunt dispusi sa aloce tot mai multi bani pentru pasiunile pe care le au", spune reprezentantul Ubisoft.

Intrucat Best Distribution detine distributia publisher-ului Eidos in Bugaria, compania a vandut in acest an si in afara tarii. De asemenea, Ubisoft, care este prezent in intreaga lume, a comercializat jocuri pe tot mapamondul, in milioane de exemplare. In plus, unele din jocurile de productie autohtona, cum este si ultimul lansat, Tom Clancy’s HAWX (primul titlu AAA dezvoltat la Bucuresti, care este programat sa apara la sfarsitul anului fiscal curent), a fost exportat si el.

Printre jocurile cele mai bine vandute de Best Distribution se numara World of Warcraft: Wrath of the Lich King, lansat pe data de 13 noiembrie in reteaua magazinelor Diverta, FIFA 09, NFS Undercover, GTA IV si Spore.

Potrivit lui Jacint, printre cele mai cumparate jocuri se numara Assassin’s Creed, Rainbow Six: Vegas 2, Far Cry 2 si Prince of Persia. Acestea au inregistrat succese deosebite, atat in presa de specialitate, cat si in preferintele cumparatorilor.

La final de an, Ubisoft trage linie si spera sa continue in spiritul cresterii si evolutiei care a caracterizat activitatea companiei si pana acum, iar Best Distribution asteapta cu nerabdare lansarea jocurilor Sims 3, Starcraft 2 si Diablo 3.