Dintre acestea, in sistemul ePayment au fost inregistrate 541.800 tranzactii, la un volum de 46 milioane euro.

Pe parcursul anului trecut, piata online a continuat sa se dezvolte, sistemul ePayment atragand 270 de comercianti noi.

Topul celor mai importante 25 evenimente de business in 2008

Topul celor mai importante 25 evenimente de business in 2008

Topul celor mai importante 25 evenimente de business in 2008

In 2008, companii si institutii precum Vodafone, ID Sarrieri, Say Shops, World Vision, Primaria Timisoara sau Hostway Romania au decis sa abordeze Internetul ca si canal de vanzare/colectare sau au operat investitii pentru a-si imbunatati si consolida pozitia pe acest segment.

"Acest fenomen se va intensifica in 2009, mai ales in perspectiva conditiilor economice severe pe plan mondial si national. Internetul este canalul care aduce multe oportunitati de vanzare si promovare la costuri mult mai reduse si va fi o parte importanta a strategiei companiilor pentru perioada urmatoare", apreciaza Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment.

Potrivit lui Sebe, acesta este si motivul pentru care nu vom asista la o scadere a volumelor tranzactionate online sub nivelul anului 2008.

"Tendinta de crestere va continua, intr-un ritm mai ponderat, iar pentru finalul anului estimam o valoare totala a comertului electronic cu plata online de aproximativ 70 milioane euro", adauga ea.

In ultimul trimestru al anului trecut, volumul de plati online s-a incadrat in jurul valorii de 13,4 milioane euro, fata de anul 2007, cand acesta era de 9,8 milioane euro.

Citeste si:

"Vanzarile in perioada sarbatorilor de iarna au crescut cu aproximativ 36% fata de aceeasi perioada a anului 2007. Cu toate acestea, in a doua jumatate a anului trecut ritmul de crestere a incetinit usor fata de primele luni, acesta fiind motivul pentru care perioada sarbatorilor de iarna nu a reusit sa atraga cele mai multe vanzari", explica Marin Mitroi, Director General RomCard.

In ceea ce priveste produsele comercializate, topul vanzarilor a ramas relativ neschimbat in 2008 fata de 2007 produsele telecom ocupand primul loc, cu o pondere de 35%, categorie urmata de turism si transporturi cu 26% si e-tail cu 18%.

Totodata, in 2008 s-a accentuat procesul de diversificare a pietei, iar cumparatorii au putut gasi pe Internet o gama tot mai larga de produse si servicii.

Comertul electronic a atras si atentia cluburilor sportive dar si a companiilor care activeaza in mediul artistic. Tot mai multe personaje din aceste industrii au decis in 2008 sa isi comercializeze produsele si prin intermediul Internetului.

De asemenea, s-a observat o dezvoltare pe verticala a comertului electronic, aparand magazine online localizate, in special in sectorul turismului si in cel al florariilor online.

Spre deosebire de 2007, cand cele mai mari vanzari au fost inregistrate in ultimul trimestru, cea mai buna perioada a anului 2008 a fost trimestrul al doilea. Astfel, conform datelor RomCard, in perioada aprilie-iunie s-a inregistrat un volum total de 14 milioane euro.

Gecad ePayment este integrator de solutii pentru comert electronic, lider pe piata romaneasca de sisteme de plati online.