"In perioada 19 - 27 ianuarie 2009, am efectuat primul control la Romtelecom pentru a verifica in ce masura isi respecta obligatiile asumate prin oferta pentru obtinerea licentei de comunicatii mobile in benzile de frecvente 410-415/420-425 MHz. si am constatat o acoperire, in ceea ce priveste statiile de baza instalate, de 112% fata de ceea ce avea in obligatiile de licente, statiile fiind instalate in peste 100 de localitati din 37 de judete", a declarat presedintele Autoritatii Nationale pentru Comunicatii (ANC), Liviu Nistoran.

Calculul simulat al zonei de serviciu aferente statiilor de baza puse in functiune, realizat de ANC dupa incheierea controlului, indica acoperirea cu un nivel mai mare decat cel minim impus prin licenta, a peste 650 de localitati (sate, comune, orase) si o adresabilitate de aproximativ 40% din populatie, a mai precizat Nistoran, citat de NewsIn.

ANC a acordat companiei Romtelecom, pe 23 septembrie 2008, o licenta de comunicatii mobile in benzile de frecvente 410-415/420-425 MHz dupa ce, pe 8 septembrie, Autoritatea desemnase Romtelecom drept castigator al licitatiei pentru aceasta noua licenta.

Licenta, care a fost data pentru o perioada de 10 ani, permite Romtelecom sa construiasca, sa detina si sa opereze o retea cu tehnologie de banda larga, precum si sa ofere servicii de banda larga catre consumatori.